Atentie, romani! Marea Britanie vrea sa blocheze libera circulatie a cetatenilor UE chiar din prima zi de BREXIT!

7

Noul ministru de Interne al Marii Britanii vrea sa impuna restrictii la frontierele UK imediat pe 31 octombrie, cand premierul Boris Johnson a anuntat ca englezii vor iesi din Uniunea Europeana chiar daca nu vor avea un acord de retragere.

Loading...

Astfel, potrivit The Independent, libera circulatie pentru membrii Uniunii Europene in Marea Britanie se va sfarsi chiar din prima zi in care va intra in vigoare iesirea din UE, respectiv pe 31 octombrie, chiar si fara un acord.

Ministrul Priti Patel este cel care insista pentru acest plan, mai spun sursele The Independent. Pana acum, ministrii au incercat sa amane aceasta problema a liberei circulatii pana la gasirea unei solutii concrete, insa proiectul de lege a ramas blocat in Camera Comunelor, arata stirileprotv.

Liberal-democratii au condamnat aceasta accelerare a procesului, despre care au spus ca este ”brutala” si au avertizat ca Patel este ”complet detasat de realitate”.

Oficiali ai minsterului britanic de Interne au fost trimisi la Singapore pentru a copia de acolo metodologia, ministrul Patel fiind convins ca aceasta se va putea implementa rapid si in UK.

”Dar ce va insemna asta pentru cetatenii UE care si-au intemeiat o familie in UK, care calatoresc peste hotare si dupa ce vor dori sa se intoarca? Guvernul chiar vorbeste serios cand sugereaza ca o asistenta medicala care face parte din UE nu va mai avea voie sa se intoarca in tara daca se intampla sa plece in concediu? Este absurd!” – a declarat purtatorul de cuvant al liberal-democratilor, Ed Davey.

La randul sau, Nicolas Hatton, presedintele ”the3million” – o organizatie care reuneste toti cetatenii UE din Marea Britanie – s-a aratat foarte nemultumit de acest plan al noului Guvern britanc: ”Nu exista un sistem care sa fie pus in loc si nimic nu este gata. Este o decizie politica, dar care va avea impact asupra vietilor unor oameni. Va deschide usa catre discriminari. Cum vor face ei diferenta intre cei care sunt legal, cei care sunt deja aici, si cei care vor veni dupa aceea?”

Guvernul de la Londra a mai facut duminica un pas catre un Brexit fara acord – daca UE nu accepta renegocierea documentului convenit cu fostul premier Theresa May şi respins de legislativul britanic.

Ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, a semnat abrogarea Actului privind Legile Comunitaţii Europene din 1972, in baza caruia Regatul Unit a aderat atunci la Comunitatea Economica Europeana. Abrogarea va fi efectiva incepand cu 31 octombrie.

In urma acestui anunţ, premierul Boris Johnson a scris pe Twitter: ″Parasim UE pe 31 octombrie. Semnarea acestui document inseamna ca ne vom recupera controlul asupra legilor noastre in ziua Brexitului″.