Ministrul Sanatatii: Suntem pe o panta descendenta a valului trei, nu inseamna ca am scapat

33

Ministrul Sanatatii, Ioana Mihaila, a afirmat, miercuri seara, ca suntem pe o panta descendenta a valului trei al pandemiei. „Nu inseamna ca am scapat, dar ne asteptam ca in perioada imediat urmatoare sa ne fie un pic mai usor”, a declarat ministrul, referindu-se nu doar la eliberarea sistemului sanitar, ci si la relaxarea unor masuri.

„Suntem pe o panta descendenta a valului trei, nu inseamna ca am scapat, dar ne asteptam ca in perioada imediat urmatoare sa ne fie un pic mai usor. Nu inseamna ca am scapat, ar fi prematur”, a declarat Ioana Mihaila, miercuri seara, la Europa FM, referindu-se la cifrele din ultimele zile legate de pandemie, statistici care sunt in scadere.

Loading...

Ministrul Sanatatii a precizat ca scaderea cifrelor se vede in eliberarea sistemului sanitar, dar ar trebui sa fie cunoscuta si de catre populatie.

„Scaderea incidentei trebuie sa o simtim si noi, trebuie sa permitem cat mai multor copii sa mearga la scoala, trebuie sa incepem sa mergem fara masca in anumite zone, in spatii deschise si, incet-incet, poate ca vom reusi sa atingem si alte masuri de relaxare”, a mai declarat Mihaila.

Mihaila a precizat ca „traim intr-un an pandemic, e clar ca sistemul sanitar va mai fi in continuare incercat”, dar crede ca restrictiile trebuie adaptate momentului pentru a fi respectate de oameni.

„Daca masurile vor fi foarte restrictive, pentru foarte mult timp in fara unei amenintari foarte mari, ele nu vor fi respctate de populatie (…) Trebuie sa adaptam masurile restrictiv la riscurile care sunt in acel timp”, a mai afirmat ministrul Sanatatii.

Grupul de Comunicare Strategica anunta miercuri ca s-au confirmat 930 de noi cazuri de coronavirus si 98 de persoane au decedat in ultimele 24 de ore. La ATI sunt internate 874 de persoane.