Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Armatei: „Angajamentul cu privire la cresterea bugetului pentru Aparare sa fie respectat”

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, vineri, in discursul sustinut la „Mormantul Ostasului Necunoscut” din Parcul Carol din Bucuresti, in cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei Romaniei, ca este esential ca angajamentul cu privire la cresterea bugetului pentru Aparare sa fie respectat.

Loading...

Discursul integral:

Sarbatorim astazi 75 de ani de la eliberarea integrala a teritoriului Romaniei de catre armata noastra, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceasta aniversare are o semnificatie cu atat mai profunda, cu cat tot anul acesta se implinesc si 15 ani de la intrarea Romaniei in NATO, un bun prilej asadar de a onora sacrificiile si implicarea tuturor celor care au aparat unitatea statului roman si identitatea noastra nationala.

Parcursul euroatlantic si european al Romaniei s-a bazat si pe profesionalismul si seriozitatea cu care armata a participat la operatii militare in afara teritoriului national, acolo unde interesele tarii noastre o cereau, alaturi de aliatii nostri.

Doamnelor si domnilor,

Schimbarile de paradigma privind securitatea internationala si regionala determina necesitatea adaptarii conceptului de aparare a tarii si de securitate nationala la dinamica din ce in ce mai imprevizibila a mediului de securitate international, in care riscurile si amenintarile se amplifica si se diversifica permanent.

In primul an de mandat, dupa consultari cu toate institutiile, cu partidele, cu mediul academic si societatea civila am elaborat Strategia Nationala de Aparare, aprobata de Parlamentul Romaniei. Este ceea ce am promis romanilor, pentru ca avem nevoie de maturitate in decizii si de consens pe obiective nationale majore.

Am sustinut atunci ca Strategia este o declaratie pe care Romania o face public, ca natiune si ca stat, iar toate demersurile noastre ulterioare au reprezentat expresia concreta a acestei declaratii.

In prezent, Armata Romaniei este o institutie profesionalizata si performanta, avand o contributie decisiva la indeplinirea angajamentelor Romaniei in cadrul Aliantei Nord-Atlantice si la implementarea Politicii de Aparare si Securitate Comuna in Europa, prin participarea la misiunile comune, desfasurate pentru combaterea terorismului international, precum si la promovarea securitatii si stabilitatii regionale.

Apartenenta la NATO, la Uniunea Europeana si amplificarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii confera Romaniei cel mai inalt grad de securitate si un profil de partener serios si responsabil, consolidat la nivel international.

Mai mult, Romania nu este doar un beneficiar, ci si un furnizor de securitate si de viziune despre cum trebuie organizata securitatea internationala, pentru ca fara actiune constanta si coerenta, fara management riguros si fara coordonare intre institutii vom ramane mereu doar la bune intentii si jumatati de masura.

Doamnelor si domnilor,

Prioritatea strategica a Romaniei este si va ramane o relatie transatlantica puternica. Consolidarea profilului si a vizibilitatii Romaniei in NATO constituie un obiectiv strategic pe care voi continua sa il urmaresc cu consecventa. De altfel, la summiturile NATO am obtinut rezultate notabile, precum atingerea obiectivelor tarii noastre in cadrul procesului de implementare a prezentei inaintate a NATO, asigurarea coerentei acestui proces intre nordul si sudul flancului estic sau atentia sporita acordata regiunii Marii Negre.

Romania a reiterat constant necesitatea consolidarii prezentei aliate avansate pe intreg flancul estic al NATO, solicitand implicarea suplimentara a aliatilor pentru asigurarea misiunilor de politie aeriana si de patrulare maritima, respectiv pentru operationalizarea structurilor de lupta, de comanda si control NATO, dispuse pe teritoriul national, ca parte a Structurii de Forte a NATO.

Asigurarea securitatii extinse a Romaniei include si dezvoltarea si consolidarea parteneriatelor strategice existente, in special a celui cu Statele Unite ale Americii, a carui componenta de aparare este semnificativa.

Cu ocazia recentei vizite in SUA, am discutat cu Presedintele Statelor Unite despre asigurarea unei prezente militare consistente a Statelor Unite in Romania si in Marea Neagra.

Este esential ca angajamentul cu privire la cresterea bugetului pentru Aparare sa fie respectat, pentru ca aceasta initiativa a adus recunoasterea aliatilor si beneficii certe pentru securitatea Romaniei.

Doamnelor si domnilor,

Participarea militarilor Armatei Romaniei, sub egida ONU, NATO si UE, la misiuni de combatere a terorismului, de sprijinire a pacii sau umanitare este dovada ca tara noastra intelege sa isi respecte cu responsabilitate obligatiile pe care si le-a asumat ca parte a comunitatii internationale.

Imi exprim aprecierea si recunostinta pentru cei peste 1000 de militari care isi indeplinesc cu profesionalism misiunile in teatrele de operatii, riscandu-si viata in numele angajamentelor luate de Romania ca membru al Aliantei Nord Atlantice.

Cu acest prilej, salut si participarea a peste 100 de militari romani la Grupul de Lupta al NATO din Polonia, condus de Statele Unite ale Americii, precum si a celor din cadrul misiunilor conduse de Uniunea Europeana in Bosnia si Hertegovina sau in Georgia.

Urez, totodata, mult succes aviatorilor detasati pe continentul african, in premiera, in cadrul Misiunii Multidimensionale Integrate a ONU de Stabilizare in Republica Mali.

Dragi militari,

Sunt mandru ca Armata Romaniei de astazi, demna de trecutul si de eroii ei, ramane, pentru poporul roman, un reper moral, o ancora de stabilitate si este privita cu multa incredere si acelasi respect atat in tara, cat si peste hotare.

In semn de pretuire si apreciere pentru rezultatele deosebite obtinute, am decorat, cu prilejul Zilei Armatei, Drapelul de Lupta al Comandamentului Fortelor Intrunite cu Ordinul „Virtutea Militara” in grad de Cavaler cu insemne de pace pentru militari.

In aceasta zi speciala, 421 de militari din Academia Tehnica Militara „Ferdinand I”, Universitatea Nationala de Aparare „Carol I”, Institutul Medico-Militar Bucuresti si din Centrul de instruire pentru muzici militare au depus Juramantul militar, expresie a devotamentului fata de neam si patrie. Pentru toti acesti tineri, evenimentul la care asistam acum este un prag al maturitatii si responsabilitatii.

Dragi studenti si elevi, ati jurat in fata drapelului de lupta pe care este scrisa deviza „Onoare si Patrie”, cuvinte care exprima un crez si o suprema datorie morala. Prin rostirea juramantului, fapt unic in viata fiecarui militar, va aflati in slujba tarii.

Am convingerea ca veti raspunde cu cinste increderii pe care cetatenii o au in Armata, ca institutie fundamentala a statului roman.

Va urez succes in formarea dumneavoastra ca aparatori ai suveranitatii nationale, ai independentei si ai unitatii statului, ai integritatii teritoriale a tarii si ai democratiei constitutionale.

Doamnelor si domnilor,

Astazi, cu prilejul Zilei Armatei, am conferit si primele medalii comemorative „Centenarul Razboiului pentru Intregirea Neamului”. Doresc astfel sa rasplatesc eforturile institutiilor care pastreaza, cinstesc si cultiva memoria eroilor si a faptelor de acum 100 de ani, aratand generatiilor de acum sacrificiul si daruirea pe care s-a construit statul roman modern.

Aduc un omagiu memoriei martirilor cazuti la datorie pe campurile de lupta pentru apararea tarii si, in acelasi timp, ii asigur de aprecierea si respectul meu pe veteranii de razboi, pentru tot ceea ce au realizat in beneficiul statului roman, sub culorile drapelului national.

In final, exprim recunostinta si familiilor dumneavoastra, care va sustin neconditionat in profesia armelor si inteleg toate sacrificiile pe care aceasta grea meserie le presupune.

Va felicit cu prilejul Zilei Armatei Romaniei si va urez succes in continuare in nobila misiune de a sluji patria sub tricolor!

La Multi Ani, Armata Romaniei!