Marian Vanghelie, negocieri cu baronii PSD pentru revenirea lui Geoana in partid!

4

Marian Vanghelie vesnicul prezent in „almanahele” procurorilor bucuresteni a fost surprins de paparazzi de la revista SPY incercand sa revina din nou pe „combinatie” la organizatia PSD Bucuresti. Pentru asta insa, Marian Vanghelie are nevoie sa se arate foarte influent si l-a propus pe Mircea Geoana sa fie cooptat in echipa Vioricai Dancila.

Loading...

Zilele trecute Marian Vanghelie a fost surprins de paparazzi la o „cina de taina” cu un greu din PSD chiar in localul celebrului milionar Puiu Popoviciu, ramas in administrarea fostei sotii a acestuia. Vanghelie a coborat ingandurat din bolidul de lux si a pasit mecanic spre local, ignorand tot ce era in jurul lui. La scurt timp, in zona si-a facut aparitia SUV-ul lui Marian Oprisan, care, dupa ce a facut mai multe drumuri prin oras, alaturi de iubita, s-a retras in restaurantul in care se afla Vanghelie.

Surse din PSD ne-au precizat ca se poarta discutii cu Mircea Geoana, cel pe care premierul Viorica Dancila il vrea cooptat in echipa sa. Deocamdata nu se stie daca pe un post de consilier sau pe o functie remunerata.

Viorica Dancila are nevoie de expertiza si relatiile lui Mircea Geoana in mediul extern, in special la Washington. Geoana a fost ambasador in SUA si este unul dintre diplomatii de cariera ai Romaniei.

in urma cu mai bine de un an, paparazzii SPYNEWS l-au surprins pe Vanghelie in timpul unei baute, chiar in sediul PSD Sector 5, desi fostul edil nu mai avea nicio treaba cu partidul amintit. Atunci, Vanghelie a fost filmat in timp ce intra ca la el acasa in sediul partidului din care a fost exclus. Dupa cateva minute, si-a facut aparitia si primarul Daniel Florea, presedinte al filialei PSD Sector 5, urmat de cativa oameni de incredere. in timp ce prietenii discutau aprins despre soarta natiunii, langa limuzine a parcat o duba plina cu flori si cadouri, pregatite pentru Sarbatorile Pascale.

Cei prezenti au impartit frateste cutiile si cosurile, le-au indesat prin masini, apoi au intrat cu totii in sediul partidului. in primele clipe, discutia a parut extrem de aprinsa: Vanghelie a gesticulat nervos, le-a batut obrazul interlocutorilor si s-a rastit la ei, in timp ce acestia se comportau ca niste elevi nepregatiti scosi la tabla. Spiritele s-au mai relaxat dupa primele paharele whisky, iar fostul pesedist Vanghelie s-a comportat ca o adevarata gazda, oferindu-le si celorlalti din sticla asezata strategic, in dreapta lui.