Cum se prabuseste PSD inainte de alegeri. Rezultatele celui mai recent sondaj CURS

Un sondaj CURS realizat in perioada 28 august – 4 septembrie arata ca PSD ar fi votat de 26% dintre romani, iar PNL de 33% la alegerile locale. CURS este detinut de Iosif Buble, sotul deputatei PSD Diana Tusa, difuzand de regula sondaje in favoarea PSD.

Iata rezultatele CURS, difuzate de luni de Antena 3:

Loading...

PNL – 33%
PSD – 26%
USR-PLUS – 16%
Pro Romania – 7%
PMP – 5%
ALDE – 4%
UDMR – 4%
PPU-SL – 4%
Alt partid – 1%

Presedintele PSD Marcel Ciolacu a sustinut insa, luni, ca PSD „ii va da o lectie lui Orban pe care s-o tina minte in aceste alegeri”, dupa ce premierul a afirmat ca liberalii vor trebui sa se „lupte la aceste alegeri cu 28 de baroni rosii”.

„PSD ii va da o lectie lui Orban pe care s-o tina minte in aceste alegeri! Toti candidatii PSD sunt pregatiti si determinati sa puna stop jafului penelist pe 27 septembrie! Ma asteptam insa ca premierul Orban sa spuna ca aceste alegeri sunt dificile din cauza conditiilor speciale in care se desfasoara. Pentru ca, inainte de toate, sunt necesare o serie de masuri coerente pentru ca populatia sa vina in siguranta la vot. Nu ca sunt dificile pentru ca ii este frica de forta PSD!

Guvernul PNL a dat-o deja in bara cu deschiderea scolilor. Toate datele arata ca va fi un mare fiasco! Incompetentii din Guvern trebuie sa iasa din logica de campanie in care au fost timp de 10 luni de zile si sa ia masuri clare atat pentru desfasurarea activitatilor scolare, cat si pentru organizarea corecta si in siguranta a alegerilor!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook, conform Aktual24.

Premierul Ludovic Orban a afirmat luni ca alegerile locale sunt „cele mai dificile” pentru ca liberalii se lupta cu 28 de baroni rosii.

Transparenta face diferenta