Presedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat, miercuri seara, ca numarul parlamentarilor care si-au manifestat disponibilitatea de de a sustine noul guvern a trecut de 250.
„15 parlamentari care nu au votat motiunea de cenzura si-au manifestat disponibilitatea de a sustine guvernul. Suntem intr-un castig evident. Orice incercare disperata a PSD de a mentine cu forta la Palatul Victoria si la butoanele ministerelor disperati care nu au nicio legitimitate ca sa exercite puterea va fi zadarnicita.
Orice zi in care este tinut la Palatul Victoria acest premier, orice zi in care raman la butoane ministri habarnisti, certati cu legea si cu bunul simt, este o zi care face rau Romaniei. Uitati-va ce nenorociri face Cuc pe ultima suta de metri, demite pe banda rulanta”, a declarat Orban dupa consultarile cu PMP.
De asemenea, presedintele Klaus Iohannis a lasat de inteles, miercuri, la Focsani, surazator si increzator ca Guvernul Orban va fi instalat fara probleme. „Vom pune un guvern care sa lucreze pentru romani, nu impotriva romanilor”, a spus Iohannis.
„O sa castigam razboiul cu PSD-ul. Mai avem trei batalii de dat (prezidentiale, locale, parlamentare), dupa care facem Romania normala. Vom pune un guvern care sa lucreze pentru romani, nu impotriva romanilor. Vom pune un guvern care sa inceapa sa construiasca, nu sa demoleze, ca pesedistii. Marea schimbare in Romania se va produce doar atunci cand romanii voteaza PNL si asta se va intampla, inclusiv la parlamentare. Sa pornim impreuna la treaba”.