Actualitate
Georgescu, mesaj dur la Tribunal: „Lupta nu e doar în instanță”
Călin Georgescu a făcut declarații la ieșirea din Tribunalul București, unde magistrații urmează să decidă dacă procesul în care este acuzat de propagandă legionară poate începe.
Judecătorii au solicitat clarificări privind modul în care dosarul a fost preluat de la un parchet inferior la Parchetul General. Demersul este contestat de avocații lui Georgescu, care susțin că Parchetul General nu ar avea competența de a instrumenta cauza. În eventualitatea în care instanța va constata neregulile invocate de apărare, ancheta ar putea fi serios afectată, scenariu sugerat și de fostul candidat.
În fața jurnaliștilor, Georgescu a transmis un mesaj cu accente critice la adresa clasei politice. „Oricare ar fi dorințele unora, nu se poate schimba adevărul celor consemnate de ele. Este vremea cernerii. Și, după faptele lor, îi veți cunoaște”, a declarat acesta, făcând referire la contextul politic actual și la anularea alegerilor.
Georgescu a mutat discursul din zona instituțională către societate și responsabilitatea individuală. „Întrebarea mea este: ce facem noi? Pentru că ei au ideologie, iar noi avem crucea, poporul român”, a afirmat el. În același timp, a criticat ceea ce a numit „rețeaua suveraniștilor” din mediul online, susținând că preferă termenii de patrioți și naționaliști și pledând pentru un discurs mai puțin conflictual și mai orientat spre acțiuni concrete.
Fostul candidat a reiterat și teme sociale și religioase, invocând necesitatea sprijinirii persoanelor vulnerabile, modernizării școlilor fără condiții adecvate, precum și ajutorării copiilor fără manuale, persoanelor sărace sau cu dizabilități. „Dacă clasa politică nu face nimic, să demonstrăm noi că facem”, a spus Georgescu.
Actualitate
Iga Swiatek s-a calificat în optimile de finală de la Doha
Iga Swiatek, locul 2 mondial și cap de serie nr. 1, s-a calificat, marți seară, în optimile de finală ale turneului WTA 1000 de la Doha, după o victorie clară în fața indoneziencei Janice Tjen, locul 46 WTA.
La prima apariție oficială după Australian Open, Iga Swiatek a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a-și asigura locul în optimi, dominând categoric partida disputată pe hard, la Doha.
Swiatek, cap de serie numărul 1 la competiția din Qatar, a controlat autoritar primul set, pe care l-a câștigat cu 6-0, profitând de problemele adversarei la serviciu și de un joc solid pe retur. Jucătoarea poloneză a câștigat 75% dintre punctele pe primul serviciu și 57,1% cu al doilea serviciu.
În actul secund, Tjen a reușit să echilibreze parțial jocul, însă diferența de valoare s-a menținut. Swiatek a convertit 3 dintre cele 6 mingi de break avute și a gestionat momentele importante, salvând o minge de break.
La serviciu, poloneza a avut 63,2% procentaj de reușită la primul serviciu introdus în teren. Swiatek a fost mult mai eficientă la schimburile decisive, în special pe retur. A câștigat 44,4% dintre punctele jucate cu primul serviciu al adversarei.
În optimile de finală, Iga Swiatek o va întâlni pe Daria Kasatkina, locul 61 WTA.
Actualitate
Diana Șoșoacă va fi chemată la audieri în Parlamentul European
Eurodeputata Diana Iovanovici-Șoșoacă va fi invitată la Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European pentru a fi audiată în cazul ridicării imunității sale. Dacă nu se va prezenta, comisia ar putea lua decizia de a recomanda ridicarea imunității la timp pentru un vot în plen în luna aprilie, susțin surse europarlamentare.
Potrivit surselor citate, Diana Iovanovici-Șoșoacă urmează să fie invitată la o audiere la Comisia JURI mai întâi pe 24 februarie, iar apoi pe 24 martie. În caz că nu va da curs invitațiilor, Comisia JURI va lua o decizie fără să o audieze privind aprobarea sau respingerea ridicării imunității, iar votul în plenul PE ar putea avea loc chiar în luna aprilie, au mai declarat acestea.
În cazul cererilor de ridicare a imunității, europarlamentarul în cauză are posibilitatea să ofere explicații și poate prezenta toate documentele și mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente, dar nu asistă la dezbaterile privind cererea de ridicare sau de apărare a imunității sale. De asemenea, europarlamentarul poate renunța la dreptul de a fi audiat.
„Autoritățile competente din România au adresat către mine o cerere pentru ridicarea imunității doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă. Această solicitare va fi trimisă către Comisia juridică”, a spus Metsola.
Actualitate
Recomandările ANPC pentru Valentine’s Day și Dragobete
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă consumatorilor să acorde o atenție sporită produselor și serviciilor achiziționate în această lună, pentru a sărbători Valentine’s Day și Dragobete.
În cazul ciocolatei trebuie alese produsele în care ingredientul principal este untul de cacao, nu grăsimile vegetale hidrogenate. De asemenea, trebuie verificat termenul de expirare și evitate produsele înghesuite în coșuri promoționale, fără etichete vizibile.
„Ambalajul trebuie să fie intact, fără rupturi, urme de umezeală sau manipulare necorespunzătoare. Verificați mențiunile privind: lapte, soia, nuci, alune, gluten”, notează instituția.
În ceea ce privește achiziția bijuteriilor, consumatorii sunt sfătuiți să verifice dacă prețul este afișat clar și include TVA, precum și dacă produsele din metale prețioase poartă marca de titlu și marca de responsabilitate a producătorului sau importatorului.
De asemenea, este recomandată solicitarea informațiilor privind greutatea metalului prețios fără ambalaj, verificarea atentă a eventualelor zgârieturi, defecte de montură sau pietre slab fixate și clarificarea naturii pietrelor utilizate, fie ele naturale, sintetice sau tratate. Totodată, cumpărătorii nu trebuie să confunde bijuteriile din metal comun placat cu cele din metal prețios și ar trebui să solicite certificat de garanție și, după caz, certificat de autenticitate pentru pietrele prețioase.
-
Actualitate3 luni în urmăChatGPT sub lupă: 47.000 de conversații analizate
-
Actualitate4 luni în urmăDublă tragedie. Copii găsiți morți într-o baltă
-
Tech4 luni în urmăChatGPT va oferi materiale erotice pentru adulți
-
Cultură4 luni în urmăPremiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi
-
Actualitate3 luni în urmăDNSC avertizează: nu oferiți date personale în mesaje suspecte
-
Actualitate3 luni în urmăWhatsApp a stârnit reacții cu o simplă postare: „Vă vedem”
-
Actualitate3 luni în urmăMariah Carey câștigă milioane anual din „All I Want for Christmas Is You”
-
Actualitate4 luni în urmăDonald Trump trimite sute de soldați ai Gărzii Naționale în Chicago
