Urmărește-ne

Actualitate

Fritz susține că USR nu se teme de alegeri anticipate

Avatar photo

Publicat

pe

Liderul USR, Dominic Fritz, susține că partidul său nu ar fi intimidat de ipoteza unor alegeri anticipate, considerând că formațiunea dispune de o ofertă politică solidă și ar putea intra imediat într-o competiție electorală. Totuși, el apreciază că un astfel de scenariu este puțin probabil, din cauza calculelor partenerilor de coaliție, care riscă să obțină rezultate mai slabe decât la scrutinul precedent.

Întrebat despre realismul unei asemenea decizii în contextul tensiunilor din coaliție, Fritz a afirmat: „Mie personal nu mi-e teamă de alegeri anticipate, pentru că USR are o ofertă bună și am fi pregătiți. Totuși, dacă ne uităm la istoria democrației românești, posibilitatea rămâne extrem de mică și pare mai degrabă teoretică. Alți parteneri de coaliție, uitându-se la sondaje, își dau seama că ar obține un rezultat și mai slab decât la precedentele alegeri.”

Președintele USR a subliniat, de asemenea, tensiunile din interiorul guvernării, protestele din societate și necesitatea ca partidele de la putere să clarifice direcția politică pe care o urmează. Potrivit acestuia, deși USR ar putea intra fără ezitare într-o nouă confruntare electorală, contextul actual face ca o astfel de decizie să nu fie atractivă pentru celelalte formațiuni din coaliție.

Actualitate

Iga Swiatek s-a calificat în optimile de finală de la Doha

Avatar photo

Publicat

pe

Iga Swiatek, locul 2 mondial și cap de serie nr. 1, s-a calificat, marți seară, în optimile de finală ale turneului WTA 1000 de la Doha, după o victorie clară în fața indoneziencei Janice Tjen, locul 46 WTA.

La prima apariție oficială după Australian Open, Iga Swiatek a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a-și asigura locul în optimi, dominând categoric partida disputată pe hard, la Doha.

Swiatek, cap de serie numărul 1 la competiția din Qatar, a controlat autoritar primul set, pe care l-a câștigat cu 6-0, profitând de problemele adversarei la serviciu și de un joc solid pe retur. Jucătoarea poloneză a câștigat 75% dintre punctele pe primul serviciu și 57,1% cu al doilea serviciu.

În actul secund, Tjen a reușit să echilibreze parțial jocul, însă diferența de valoare s-a menținut. Swiatek a convertit 3 dintre cele 6 mingi de break avute și a gestionat momentele importante, salvând o minge de break.

La serviciu, poloneza a avut 63,2% procentaj de reușită la primul serviciu introdus în teren. Swiatek a fost mult mai eficientă la schimburile decisive, în special pe retur. A câștigat 44,4% dintre punctele jucate cu primul serviciu al adversarei.

În optimile de finală, Iga Swiatek o va întâlni pe Daria Kasatkina, locul 61 WTA.

Continuă lectura

Actualitate

Diana Șoșoacă va fi chemată la audieri în Parlamentul European

Avatar photo

Publicat

pe

Eurodeputata Diana Iovanovici-Șoșoacă va fi invitată la Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European pentru a fi audiată în cazul ridicării imunității sale. Dacă nu se va prezenta, comisia ar putea lua decizia de a recomanda ridicarea imunității la timp pentru un vot în plen în luna aprilie, susțin surse europarlamentare.

Potrivit surselor citate, Diana Iovanovici-Șoșoacă urmează să fie invitată la o audiere la Comisia JURI mai întâi pe 24 februarie, iar apoi pe 24 martie. În caz că nu va da curs invitațiilor, Comisia JURI va lua o decizie fără să o audieze privind aprobarea sau respingerea ridicării imunității, iar votul în plenul PE ar putea avea loc chiar în luna aprilie, au mai declarat acestea.

În cazul cererilor de ridicare a imunității, europarlamentarul în cauză are posibilitatea să ofere explicații și poate prezenta toate documentele și mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente, dar nu asistă la dezbaterile privind cererea de ridicare sau de apărare a imunității sale. De asemenea, europarlamentarul poate renunța la dreptul de a fi audiat.

„Autoritățile competente din România au adresat către mine o cerere pentru ridicarea imunității doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă. Această solicitare va fi trimisă către Comisia juridică”, a spus Metsola.

Continuă lectura

Actualitate

Recomandările ANPC pentru Valentine’s Day și Dragobete

Avatar photo

Publicat

pe

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă consumatorilor să acorde o atenție sporită produselor și serviciilor achiziționate în această lună, pentru a sărbători Valentine’s Day și Dragobete.

În cazul ciocolatei trebuie alese produsele în care ingredientul principal este untul de cacao, nu grăsimile vegetale hidrogenate. De asemenea, trebuie verificat termenul de expirare și evitate produsele înghesuite în coșuri promoționale, fără etichete vizibile.

„Ambalajul trebuie să fie intact, fără rupturi, urme de umezeală sau manipulare necorespunzătoare. Verificați mențiunile privind: lapte, soia, nuci, alune, gluten”, notează instituția.

În ceea ce privește achiziția bijuteriilor, consumatorii sunt sfătuiți să verifice dacă prețul este afișat clar și include TVA, precum și dacă produsele din metale prețioase poartă marca de titlu și marca de responsabilitate a producătorului sau importatorului.

De asemenea, este recomandată solicitarea informațiilor privind greutatea metalului prețios fără ambalaj, verificarea atentă a eventualelor zgârieturi, defecte de montură sau pietre slab fixate și clarificarea naturii pietrelor utilizate, fie ele naturale, sintetice sau tratate. Totodată, cumpărătorii nu trebuie să confunde bijuteriile din metal comun placat cu cele din metal prețios și ar trebui să solicite certificat de garanție și, după caz, certificat de autenticitate pentru pietrele prețioase.

Continuă lectura

Trending