Urmărește-ne

Actualitate

Zelenski, mesaj către Trump: „Rămâi de partea noastră”

Avatar photo

Publicat

pe

În ajunul marcării a patru ani de la declanșarea invaziei ruse, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a transmis un apel direct fostului lider de la Casa Albă, Donald Trump, cerându-i să mențină sprijinul Statelor Unite pentru Kiev. Într-un interviu acordat postului CNN, Zelenski a subliniat că SUA sunt „mult prea mari și importante” pentru a face un pas înapoi din conflict.

Declarațiile au fost făcute la palatul prezidențial din Kiev, unde liderul ucrainean și-a exprimat speranța că Trump va reafirma susținerea pentru Ucraina în discursul privind starea națiunii, în contextul în care armata ucraineană continuă să reziste agresiunii lansate de Rusia condusă de Vladimir Putin.

„Ei trebuie să rămână alături de o țară democratică ce luptă împotriva unui singur om. Putin este războiul. Totul se învârte în jurul lui, iar întreaga sa țară este captivă acestui sistem”, a afirmat Zelenski.

Întrebat dacă Washingtonul exercită suficientă presiune asupra Kremlinului, liderul de la Kiev a răspuns tranșant: „Nu”.

Deși și-a reiterat dorința ca războiul să se încheie cât mai rapid, Zelenski a exclus posibilitatea unor concesii majore către Moscova. „Nu putem să-i oferim tot ce își dorește. Vrea să ne ocupe. Dacă cedăm, vom pierde totul – oamenii noștri vor fi forțați să fugă sau să devină ruși”, a avertizat președintele ucrainean.

Continuă lectura
Click pentru comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția

Avatar photo

Publicat

pe

Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.

În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.

Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.

La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.

Continuă lectura

Actualitate

Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.

Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.

”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.

Continuă lectura

Actualitate

PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni

Avatar photo

Publicat

pe

PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.

Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.

Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.

Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.

Continuă lectura

Din aceeași categorie

Trending