Urmărește-ne

Actualitate

Ursula von der Leyen în vizită la Kiev

Avatar photo

Publicat

pe

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, efectuează marți o vizită la Kiev, împreună cu președintele Consiliul European, António Costa, cu prilejul marcării a patru ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei.

În pofida câștigurilor teritoriale limitate și a pierderilor masive, Rusia continuă războiul care provoacă suferințe majore populației civile nevinovate. Pe fondul iernii aspre, Moscova încearcă din nou să forțeze Ucraina să cedeze, vizând în mod sistematic infrastructura energetică și lăsând milioane de oameni fără electricitate și încălzire, se arată într-un comunicat al Executivului European.

În acest context, Uniunea Europeană își reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina, iar vizita de la Kiev subliniază amploarea ajutorului acordat acestui partener și vecin al UE. De la începutul invaziei ruse, în 2022, Uniunea Europeană a oferit Ucrainei un sprijin total de 194,9 miliarde de euro, dintre care 70 de miliarde de euro au fost alocate pentru sprijin militar.

În plus, împrumutul de 90 de miliarde de euro propus de Comisie, pe baza acordului convenit în cadrul Consiliului European, va asigura un flux financiar constant pentru Ucraina în anii 2026 și 2027.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Actualitate

Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția

Avatar photo

Publicat

pe

Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.

În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.

Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.

La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.

Continuă lectura

Actualitate

Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.

Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.

”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.

Continuă lectura

Actualitate

PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni

Avatar photo

Publicat

pe

PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.

Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.

Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.

Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.

Continuă lectura

Din aceeași categorie

Trending