Actualitate
Stelian Ion: Ministrul Justiției se face că nu vede și nu aude
Stelian Ion crede că Lia Savonea ar trebui să-și dea demisia după documentarul Recorder care evidențiază problemele din Justiție, ce au dus la achitări și prescrierea unor fapte.
„Ministrul Radu Marinescu se face că nu vede și nu aude”, a declarat la RFI fostul ministru al Justiției Stelian Ion (USR) despre actualul ministru PSD. El afirmă că atunci când s-a format Guvernul s-au discutat aceste probleme și „Marinescu ridică din umeri”. Lia Savonea ar fi trebuit să-și dea demisia, mai spune Ion, citat de MEDIAFAX.
„În momentul în care s-a format Guvernul, am discutat aceste probleme, nu vă imaginați că erau necunoscute, am fost cu ele pe masă, le-am vorbit și domnul Marinescu ridica din umeri și spunea că nu a auzit de așa ceva”, afirmă Ion.
Fostul ministru USR al Justiției consideră că actualul ministru, Radu Marinescu (PSD), are de dat unele explicații în Parlament, după documentarul Recorder: „Domnul ministru Marinescu se face că nu vede și nu aude despre aceste probleme. În momentul în care s-a format Guvernul, le-am discutat, nu vă imaginați că erau necunoscute, am fost cu ele pe masă, le-am vorbit și domnul Marinescu ridica din umeri și spunea că nu a auzit de așa ceva, nu știe să existe astfel de probleme și că va face o analiză. Au trecut câteva luni de zile, iată, societatea întreagă a văzut foarte clar descris public acest fenomen, domnul ministru nu poate să se facă în continuare că nu vede aceste lucruri. Din cauza asta, l-am invitat și la Ora Guvernului, să ne explice ce are de gând să facă”.
Actualitate
Rogobete: „Nu am dreptul să mă exprim pe cazurile de malpraxis”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat vehement că nu se exprimă în cazurile de potențial malpraxis din Buzău și Constanța, acolo unde mai mulți pacienți au murit în urma unor complicații medicale.
Rogobete a refuzat să se pronunțe asupra potențialului caz de malpraxis înainte de finalizarea investigațiilor și a criticat politizarea acestor situații, care, în opinia sa, afectează încrederea publicului în sistemul medical.
„Pentru ambele cazuri, eu nu o să-mi dau niciodată cu părerea din punct de vedere medical, pentru că nu am acest drept. Conduita terapeutică, modul în care au acționat medicii, dacă au acționat la timp, dacă au greșit, este apanajul exclusiv al Colegiului Medicilor din România și oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru. Atunci când apar astfel de situații cu privire efectiv la activitatea medicală sau la tratamentul aplicat unui pacient, Colegiul Medicilor este cel în măsură și singurul, de altfel, din această țară, să verifice dacă lucrurile au fost făcute corespunzător sau nu”, a spus acesta.
Actualitate
Sindicaliștii din MAI se opun creșterii vârstei de pensionare
Sindicatul Europol anunță, marți, că sindicaliștii din MAI – Federația Publisind – au fost invitați să participe la o ședință de lucru alături de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Întâlnirea la care participă sindicaliștii are legătură directă cu declarațiile recente date de premierul Bolojan și și ministrul MApN, Radu Miruță despre creșterea vârstei de pensionare a personalului din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Sindicaliștii precizează că „polițiștii și militarii nu vor fi de acord să suporte consecințele deciziilor unor oameni politici care nu au lucrat nici măcar o zi într-un astfel de sistem, pe care nu îl înțeleg și pe care îl judecă strict electoral”.
Sindicatul atrage atenția că, în urma declarațiilor, aproximativ 25.000 de angajați (polițiști, pompieri și militari) iau în calcul plecarea din sistem prin pensionare. Sindicaliștii avertizează că și personalul tânăr din sistem „se va reorienta spre alte locuri de muncă, alegând demisia, ceea ce va duce la slăbirea gravă a capacității statului de a asigura siguranța cetățenilor”.
Actualitate
Miruță neagă declarația despre SUA și Groenlanda: „Complet neadevărat”
„Este exclus și declarația nu a fost astfel”, spune, marți, Radu Miruță, ministrul Apărării, după ce luni a vorbit despre ce posibilități ar avea România dacă SUA ar trimite trupe în Groenlanda.
„Titlul este complet neadevărat. Dați-vă seama că dacă ar fi fost o astfel de declarație, ar fi existat niște răspunsuri. (…) Este exclus și declarația nu a fost astfel. Eu nu mă întorc cu o declarație pe care o dau într-o zi, eventual spun că e o declarație greșită pe care o regret. Dar în cazul ăsta, declarația pe care am dat-o a fost ca răspuns la întrebarea care sunt opțiunile în caz de… Și eu am explicat în cazul invocării articolului 5, ce prevede cu NATO, cu responsabilitatea României pentru flancul de sud-est, în cazul unei coaliții de voință, care este ordinea deciziilor. Sunt nicio formă, dar, vă repet, este preocuparea asta de a propaga informații”, a spus Radu Miruță.
Întrebat dacă s-ar putea să se ajungă pe masa CSAT-ului o astfel de temă, cum ar fi trimiterea de trupe românești în Groenlanda, Miruță a spus că „nu suntem sub nicio formă în această situație”.
-
Actualitate3 luni în urmăDublă tragedie. Copii găsiți morți într-o baltă
-
Tech3 luni în urmăChatGPT va oferi materiale erotice pentru adulți
-
Actualitate2 luni în urmăChatGPT sub lupă: 47.000 de conversații analizate
-
Cultură3 luni în urmăPremiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi
-
Actualitate3 luni în urmăDonald Trump trimite sute de soldați ai Gărzii Naționale în Chicago
-
Actualitate2 luni în urmăDNSC avertizează: nu oferiți date personale în mesaje suspecte
-
Actualitate2 luni în urmăWhatsApp a stârnit reacții cu o simplă postare: „Vă vedem”
-
Actualitate3 luni în urmăFurtună de zăpadă pe Everest: aproape 1.000 de turiști sunt izolați pe versanți

Pingback: Stelian Ion critică „alba-neagra” petrecută la ÎCCJ