Actualitate
Sindicaliștii protestează joi, de la ora 11:00, în fața Palatului Cotroceni
Sindicaliștii solicită președintelui României, Nicușor Dan, declanșarea procedurii constituționale de mediere în contextul unui „conflict social profund și persistent” cu Guvernul și patronatele.
Acțiunea este organizată de Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – FRĂȚIA și Confederația Sindicatelor Democratice din România.Confederațiile sindicale susțin că dialogul social este „grav afectat”.
„Această acțiune de protest are ca obiectiv principal solicitarea declanșării procedurii constituționale de mediere între puterile statului, de către Președintele României, domnul Nicușor Dan, în contextul conflictului social profund și persistent dintre organizațiile sindicale, Guvernul României și reprezentanții patronatelor. Confederațiile sindicale constată că dialogul social este grav afectat, iar deciziile guvernamentale recente sunt adoptate fără consultarea reală a partenerilor sociali, cu efecte directe și negative asupra nivelului de trai, securității locurilor de muncă și demnității lucrătorilor”, transmit sindicaliștii.
Actualitate
O altă țară vrea să interzică accesul la social media pentru copiii sub 15 ani
Premierul ceh Andrej Babiš a declarat, pentru prima dată, că susține interzicerea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare. Într-un videoclip publicat duminică pe Facebook, miliardarul în vârstă de 71 de ani a spus că este de acord cu o astfel de măsură, subliniind că „copiii trebuie protejați”.
Mai multe state europene analizează posibilitatea introducerii unor restricții similare, după ce Australia a adoptat o astfel de legislație la finalul anului trecut. Ministrul ceh al Industriei, Karel Havlíček, a precizat că Guvernul de la Praga intenționează să ia o decizie în acest sens până cel târziu la sfârșitul anului.
La rândul său, ministrul Sportului, Boris Šťastný, a transmis pe platforma X că minorii ar trebui încurajați să facă sport și să petreacă timp în aer liber, nu în fața telefoanelor sau a calculatoarelor.
Din decembrie, Cehia este guvernată de o coaliție formată din partidul populist de dreapta ANO, condus de Babiš, alături de două formațiuni de extremă dreaptă. Opozanții inițiativei avertizează însă că o astfel de interdicție ar putea afecta drepturi fundamentale și viața privată.
Actualitate
Zelenski mută industria de armament în Europa
Ucraina va deschide în 2026 zece centre de export de armament în Europa, inclusiv în țările baltice și în state din nordul continentului, a anunțat președintele Volodimir Zelenski pe 8 februarie.
Totodată, Zelenski a precizat că producția de drone ucrainene va începe în Germania „la jumătatea lunii februarie”, iar prima dronă va fi livrată chiar președintelui. „Este o linie de producție complet funcțională. În Regatul Unit, linii similare sunt deja în funcțiune. Toate acestea folosesc tehnologii ucrainene”, a scris Zelenski pe Telegram.
El a subliniat că „securitatea Europei se bazează astăzi pe tehnologie și drone”, menționând că proiectele de producție vor fi în mare parte bazate pe expertiza și tehnologiile dezvoltate de Ucraina.
Deschiderea centrelor de export și lansarea liniilor de producție în străinătate fac parte din strategia de internaționalizare a industriei ucrainene de apărare, în condițiile în care capacitatea de producție de drone depășește resursele financiare disponibile. Inițiativa urmează decizia din octombrie 2025, când Zelenski a cerut Ministerului Apărării să demareze „exportul controlat” de arme ucrainene începând din noiembrie 2025, cu scopul de a valorifica echipamentele în surplus și de a finanța achizițiile urgente de armament.
Industria de apărare a Ucrainei, în special sectorul dronelor, a înregistrat o creștere rapidă de la începutul invaziei ruse din 2022. Peste 200 de companii producătoare de drone au fost înființate între timp, multe dezvoltând sisteme accesibile și versatile, care au schimbat modul în care se desfășoară războiul modern.
Actualitate
Oana Țoiu, vizită de lucru la Londra
Ministra Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, efectuează o vizită de lucru la Londra în perioada 9–10 februarie, în cadrul demersurilor României de consolidare a dialogului politic și a cooperării bilaterale cu Regatul Unit.
Potrivit unui comunicat al MAE, oficialul român va avea întrevederi cu omologul britanic, Yvette Cooper. Discuțiile vor viza aprofundarea relațiilor diplomatice, dezvoltarea cooperării economice, sprijinul pentru Ucraina, precum și teme legate de securitatea regională și euroatlantică.
În cadrul vizitei, Oana Ţoiu se va întâlni și cu membri ai Grupului interparlamentar pentru România, urmând să fie analizate oportunitățile de extindere a cooperării parlamentare dintre cele două state. Totodată, ministra va avea o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Londra, pentru a discuta prioritățile și preocupările românilor stabiliți în Regatul Unit.
Agenda include și o deplasare la Universitatea Oxford, unde funcționează Lectoratul de limba română, finanțat de Guvernul României. La Trinity College, oficialul român va participa la dezbaterea „In conversation with the Romanian Minister of Foreign Affairs”, axată pe politica externă în contextul actualelor crize, contribuția României la securitatea regională și rolul diasporei academice românești în dialogul internațional.
Programul mai cuprinde o prelegere la think-tank-ul Chatham House, unde Oana Ţoiu va prezenta poziția României privind securitatea europeană, amenințările hibride și consolidarea rezilienței regionale și transatlantice. De asemenea, ministrul va participa la conferința „London: Capital, Infrastructure, and Energy Security”, organizată la Ambasada României la Londra.
Potrivit MAE, vizita reconfirmă angajamentul României pentru dialog și parteneriate solide într-un context internațional marcat de provocări de securitate și schimbări geopolitice, precum și preocuparea pentru menținerea legăturii cu comunitățile românești din străinătate.
-
Actualitate3 luni în urmăChatGPT sub lupă: 47.000 de conversații analizate
-
Actualitate4 luni în urmăDublă tragedie. Copii găsiți morți într-o baltă
-
Tech4 luni în urmăChatGPT va oferi materiale erotice pentru adulți
-
Cultură4 luni în urmăPremiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi
-
Actualitate3 luni în urmăDNSC avertizează: nu oferiți date personale în mesaje suspecte
-
Actualitate3 luni în urmăWhatsApp a stârnit reacții cu o simplă postare: „Vă vedem”
-
Actualitate3 luni în urmăMariah Carey câștigă milioane anual din „All I Want for Christmas Is You”
-
Actualitate4 luni în urmăDonald Trump trimite sute de soldați ai Gărzii Naționale în Chicago
