Se strange latul in cazul Streinu Cercel. Ministrul Tataru trimite echipe de control la Matei Bals dupa ce au fost sesizate grave abuzuri

20

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a anuntat joi ca a dispus efectuarea unui control la Institutul Matei Bals dupa ce o organizatie a medicilor ATI a sesizat grave abuzuri comise de managerul Adrian Streinu Cercel.

„Astazi (joi – n.r.) am primit si eu aceasta sesizare de la domnul doctor Bubenek si ramane sa trimit o echipa de control. Am si solicitat Inspectiei Sanitare si Corpului de Control sa mearga sa vada daca se confirma acest lucru si in ce masura cineva care este de specialitate, boli infectioase, poate conduce o sectie de terapie intensiva”, a afirmat Nelu Tataru joi, intrebat daca la „Matei Bals” conducerea sectiei ATI este tinuta in mod ilegal in functie, conform Aktual24.

Loading...

Societatea Romana de Anestezie-Terapie Intensiva, care reuneste medicii ATI din Romania, anunta ca refuza sa se conformeze detasarii de medici ATI catre sectia ATI a Institutului de Boli Infectioase Matei Bals intrucat aceasta sectie este condusa ilegal „de peste 11 ani, ca urmare a abuzului de putere al prof.dr. Adrian-Streinu-Cercel”.

„De peste 11 ani, ca urmare a abuzului de putere al prof.dr. Adrian-Streinu-Cercel, sectia ATI de la Matei Bals este condusa ilegal (cu delegatie) de catre dr.Doina Iovanescu – medic primar de boli infectioase, fara nici un fel de expertiza in specialitatea ATI!”, anunta medicii ATI.

Ei solicita trimiterea unui control al Matei Bals.

„Avem semnale ca exista pacienti care au decedat in sectiile ATI cu boala COVID-19 si nu au primit nici un fel de medicatie antivirala”, anunta Societatea.

Societatea Romana de Anestezie-Terapie Intensiva a transmis o scrisoare de protest secretarului de stat Raed Arafat si Ministerului Sanatatii.

„Situatia in care, in Romania anului 2020, o sectie ATI este condusa de un medic fara nici un fel de pregatire/calificare/ competenta/ atestare in specialitatea ATI (anume Dr.Doina Iovanescu medic cu specialitatea boli infectiose) incalca grosolan NU numai prevederile OM nr. 1500 /2009 privind Regulamentul de Organizare si Functionare a Activitatii ATI in Romania ci si pe cele ale OM nr.398 / 2019 privind aprobarea Ghidului privind Siguranta pacientului in anestezie-terapie intensiva! In scurte cuvinte, este de netolerat! Desigur ca inca asteptam ca Ministerul Sanatatii sa ia masurile care se impun. Pe de alta parte, nu va fi acceptata detasarea si subordonarea unor medici rezidenti-specialistiprimari ATI si nici a asistentelor ATI intr-o sectie ATI condusa ilegal prin abuz si impostura medicala deoarece nu acceptam sa fim partasi la compromiterea sigurantei pacientilor dar si a personalului detasat”, se arata in scrisoarea Societatii Romane de Anestezie-Terapie Intensiva.

Documentul este semnat de presedintele si vicepresedintele Societatii, medicii Serban Bubenek si Dorel Sandesc.

„Va facem cunoscut ca in eventualitatea in care se vor face totusi detasari ale personalului ATI in sectia ATI a IBI Matei Bals inainte de demiterea Dr.Doina Iovanescu si numirea cu delegatie ca sef sectie ATI a unui medic ATI din cei care lucreaza in acea sectie, SRATI se va adresa de urgenta Procuraturii, Instantelor Judecatoresti, Avocatului Poporului, Asociatiilor de Protectie a Pacientilor si mass-mediei”, se mai arata in scrisoare.

Societatea Romana de Anestezie-Terapie Intensiva arata, de asemenea, ca cel mai recent memoriu al sau pe aceasta tema a fost depus la cabinetul ministrului Sanatatii, Nelu Tataru, cu nr. de inregistrare 2606/19.05.2020.

In respectivul memoriu se cerea, „dincolo de demascarea ilegalitatii promovarii si adoptarii Ordinului Ministrului Sanatatii nr 489 / 2020 privind aprobarea modului de administrare, finantare si implementare a actiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul si ingrijirea pacientilor critici, cu infectii emergente si re-emergente (AP-IE/RE) de catre fostul Ministru V.Costache in complicitate cu prof. Streinu-Cercel:

  1. Trimiterea unei echipe de control la Institutul Matei Bals care sa elucideze motivul pentru care prof. Streinu-Cercel nu a aplicat niciodata dispozitiile OM 1500/2009 prin care sectia ATI din Institut trebuia condusa de un medic de specialitate ATI. Mentionam ca in peste 11 ani conducerea Institutului Matei Bals nu a organizat nici un astfel de concurs, nici nu a dat delegatie de sef de sectie unui medic ATI, sectia ATI fiind condusa si acum de un medic sef de sectie infectionist (Dr.Doina Iovanescu) care incaseaza si sporul de ATI si pe cel de sef de sectie, ilegal de peste 10 ani!!!!!
  2. Modificarea de urgenta a OM 489 /2020 in conformitate cu materialul depus la cabinetul dumneavoastra.
  3. Trimiterea unei echipe de control la Institutul Matei Bals care sa controleze modul in care s-a gestionat aprovizionarea cu medicamentlee antivirale cuprinse in OM 487 /2020 a sectiilor ATI. Avem semnale ca exista pacienti care au decedat in sectiile ATI cu boala COVID-19 si nu au primit nici un fel de medicatie antivirala. Si Ministerul Sanatatii a dat prin OM 489 pentru AP-IERE 140.587.000 lei (aproximativ 16.500.000 Euro).”