Sanctiune fara precedent pentru senatoarea Diana Sosoaca

80

Senatoarea Diana Sosoaca este sanctionata cu avertisment scris, a decis, in sedinta de luni, 25 aprilie, Biroul permanent al Senatului, hotarare care va fi citita in plen. Este pentru prima data cand Biroul permanent da o astfel de sanctiune.

Biroul Permanent al Senatului a sanctionat-o pe Diana Sosoaca cu avertisment scris pentru comportantul si limbajul agresiv pe care le-a avut in Parlament, dar si pentru ca a refuzat sa poarte masca intr-o institutie publica. Raportul a fost facut in urma sesizarii grupului PNL.

Loading...

Timp de trei luni Diana Sosoaca nu mai are voie sa reprezinte Senatul Romaniei la evenimente externe si interne.

„Prin conduita ofensatoare, comportamentul inadecvat si utilizarea termenilor injuriosi si ofensatori in cadrul Senatului, Doamna senator Iovanovici-Sosoaca incalca deontologia parlamentara, normele de conduita, demnitatea functiei si solemnitatea activitatilor parlamentare desfasurate in plenul Senatului”, scrie in raportul depus la Biroul Permanent al Senatului.

„Membrii Comisiei au identificat in cuprinsul stenogramelor sedintelor Senatului apeluri repetate adresate de presedintele de sedinta doamnei senator Iovanovici-Sosoaca pentru a purta o masca de protectie corespunzatoare pentru prevenirea contaminarii cu virusul SARS-CoV-2, iar domnia sa nu a dat curs solicitarii folosind argumente negationiste fata de fenomenul pandemic si minimalizand rolul masurilor de protectie sanitara adoptate de autoritati pentru protejarea sanatatii cetatenilor”, se mai arata in raport.

Cand a fost invitata la discutiile din Comisie pentru a-si exprima un punct de vedere, Diana Sosoaca nu a vrut sa poarte o masca de protectie conforma si a facut scandal. Aceasta a intrat cu forta in sala unde nu a fost primita pentru ca nu respecta normele.

Diana Sosoaca a transmis Comisiei un raspuns scris, in care ii acuza pe senatori ca o supun discriminarii, hartuirii si jignirilor. Aceasta spune ca va sesiza ambasadele si va cere ajutor international, potrivit Digi24.

„In acest context va anunt ca voi sesiza pe langa institutiile Statului Roman, inclusiv institutiile internationale cu prerogative in apararea drepturilor omului, mai ales cu privire la discriminarea subsemnatei pe criterii de religie si etnie, cu privire la exprimarea unor opinii de specialitate juridica, avand in vedere ca subsemnata sunt de profesie avocat, dar si cu privire la declaratiile politice pentru care niciun om politic nu poate raspunde in niciun mod, incalcarea dreptului la libera exprimare si libertatea de opinie.

In spatiul public a aparut o sesizare formulata de catre dna Senator Alina Gorghiu (PNL), Senator care ne onoreaza cu prezenta in plen foarte rar, preferand telefonul, care a fost preluata de catre toate televiziunile, subsemnata fiind supusa oprobiului mediatic, incalcandu-se grav dispozitiile legale atat ale Statutului Senatorilor, cat si cele Constitutionale, precum si cele cu privire la discriminare, dreptul la libera exprimare si libertatea de opinie, fiind supusa deja judecatii la televiziuni, inainte de a fi chemata in fata Comisiei Juridice, iar fata de opiniile PNL, USR si UDMR exprimate in spatiul public raportat la aceasta, consider ca deja v-ati antepronuntat, mai ales ca aceste partide detin majoritatea in Comisia juridica si Senat, iar Presedinta Comisiei Juridice este de la PNL, fiind deja considerata vinovata de presupuse fapte de care sunt acuzata fara sa am posibilitatea sa ma apar, imaginea subsemnatei avand de suferit. In acest context orice decizie de vinovatie veti adopta se circumscrie antepronuntarii in spatiul public, prezenta mea in fata Comisiei juridice fiind doar o simpla formalitate. (…) Va invederez ca fata de presiunile si hartuirea pe care le exercitati fata de subsemnata, ma vad nevoita sa anunt toate ambasadele din Romania cu privire la linsajul la care este supus un DEMNITAR AL STATULUI ROMAN SI VOI CERE AJUTOR INTERNATIONAL.”