Rusia a atacat Ucraina si se apropie de Kiev. Trupele rusesti au cucerit centrala nucleara de la Cernobîl. Aproape 400 de bombardamente ruse au fost inregistrate joi

59

Forțele militare ale Rusiei au atacat joi dimineață Ucraina cu rachete, tancuri și tiruri de artilerie. Occidentul a condamnat invazia rusă, dar nimeni nu știe unde anume se va opri Vladimir Putin.

Trupele rusești au câștigat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl, unde au fost raportate lupte în cursul zilei. Autoritățile ucrainene raportaseră că militarii ruși au pătruns în Ucraina de pe teritoriul Belarusului prin zona unde se află centrala nucleară.

Loading...

Capturarea centalei de către forțele ruse a fost confirmată de un consilier prezidenițial de la Kiev, Mihail Podoliak, potrivt Reuters.

„Este imposibil să spui că centrala nucleară de la Cernobîl este în siguranță, după un atac complet lipsit de sens din partea Rusiei”, a declarat el.

„Aceasta este una dintre cele mai serioade amenințări din Europa astăzi”, a completat consilierul.

Potrivit Ministrului britanic al Apărării, trupele ruse care au intrat în Ucraina din Belarus au ca tință capitala Kiev. Tot de pe teritoriul Belarusului au fost lansate joi patru rachete balistice în direcția dus-vest, spre Ucraine, a informat Centrul ucrainean Stratcom.

În total, până joi după-masă Ministerul ucrainean de Interne a înregistrat 392 de bombardamente din partea forțelor ruse.

„Bătălia continuă practic pe întreg teritoriul central și de sud-est al Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Șase poduri au fost distruse – în regiunile Kiev, Cernohov, Donețk și Kerson, a mai spus el.