Romanii din diaspora, urmariti de Fisc prin Spatiul Privat Virtual! Ambasadele si consulatele, obligate sa ii identifice pe datornici

9

Ambasadele si consulatele Romaniei din strainatate vor trebui sa ii identifice pe toti romanii stabiliti in strainatate, pentru ca Fiscul sa-i poata inregistra in Spatiul Privat Virtual, portal prin care ANAF le va urmari rezidenta fiscala si le va comunica daca au taxe de platit in tara.

Loading...

Ministerul Finantelor a elaborat un proiect de ordin in care sustine ca este „necesara identificarea in strainatate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale Romaniei, a persoanelor fizice in scopul inregistrarii acestora ca utilizatori ai serviciului „Spatiul privat virtual” (SPV)”. Necesitatea vine, potrivit Finantelor, din faptul ca multi cetateni romani domiciliaza sau lucreaza in strainatate si din faptul ca este interesul statului roman de indeplinire a obligatiilor fiscale de catre toti contribuabilii, indiferent daca sunt pe teritoriul Romaniei sau domiciliaza/muncesc in strainatate. Potrivit proiectului lansat de Minister, vor fi incluse in SPV mai multe documente, respectiv: chestionarele intocmite de persoana fizica la sosirea si/sau plecarea in/din Romania, notificarile privind rezidenta persoanelor fizice prevazute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cererea pentru eliberarea Certificatului de rezidenta fiscala si certificatul de rezidenta fiscala. Finantele estimeaza ca, in 3 luni de la adoptarea si publicarea in Monitorul Oficial a ordinului ce prevede aceste schimbari, vor fi create conexiunile intre sistemele informatice ale Fiscului si oficiile consulare sau ambasadele Romaniei. „in ceea ce priveste implementarea acestora in SPV, s-a prevazut o norma tranzitorie potrivit careia aceasta se aplica in termen de 3 luni de la data publicarii prezentului ordin in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. in ceea ce priveste implementarea termenului de 3 luni, s-a apreciat necesar atat pentru crearea conexiunilor la sistemele informatice intre Agentia Nationala de Administrare Fiscala si oficiile consulare sau ambasadele Romaniei, cat si pentru adaptarea sistemelor informatice”, arata proiectul.

Codul Fiscal si conventiile de evitare a dublei impuneri stabilesc conditiile in care o persoana fizica este considerata rezidenta in Romania, fiind supusa impozitului pe venit, pentru venitul obtinut din orice sursa, atat din Romania cat si din afara Romaniei sau este considerata nerezidenta fiind supusa doar impozitului pe venitul obtinut din Romania. Pentru obtinerea de informatii referitoare la persoanele fizice care sosesc sau parasesc teritoriul Romaniei si care solicita rezidenta fiscala in Romania sau solicita scoaterea din evidenta organelor fiscale romane, a fost elaborat un ordin al ministrului finantelor pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenta in Romania a persoanelor fizice, care reglementeaza si formularele: „Chestionar pentru stabilirea rezidentei persoanei fizice la sosirea in Romania”; „Chestionar pentru stabilirea rezidentei persoanei fizice la plecarea din Romania”. in baza datelor inscrise in chestionare si in functie de prevederile Codului fiscal si a conventiei de evitare a dublei impuneri, organul fiscal competent va stabili si va notifica persoana fizica daca aceasta este rezidenta sau nerezidenta in Romania, daca are obligatie fiscala integrala in Romania sau va fi impusa numai pentru veniturile obtinute din Romania. in acest sens, Fiscul a elaborat doua notificari, una pentru persoana fizica sosita in Romania si care are o sedere mai mare de 183 de zile, iar cealalta pentru persoana fizica plecata din Romania pentru o perioada mai mare de 183 de zile. Cele doua documente vor fi emise si comunicate catre persoanele vizate identificate de Fisc dupa 30 de zile de la data intrarii in vigoare a ordinului Finantelor.