Raed Arafat dezvaluie ce se intampla cand Bucurestiul ajunge la o rata de infectare de 3 la mie

33

Asa cum evolueaza lucrurile acum, riscul de a ajunge la indicele 3 pentru Capitala este foarte clar si foarte posibil, a declarat vineri seara, la Digi24, Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, care a explicat ce masuri vor intra in vigoare in Bucuresti in momentul in care se va atinge acest prag.

Grupul de Comunicare Strategica a publicat vineri lista pe judete a incidentei cumulate a cazurilor de coronavirus in ultimele 14 zile, la mia de locuitori. Bucurestiul este cel mai aproape de limita de 3 cazuri la mia de locuitori in ultimele 14 zile, cu un indice de 2,81.

Loading...

„In momentul in care rata va ajunge la 3, se vor aplica regulile prevazute pentru aceasta situatie in hotararea de guvern: restaurantele inchise, nu mai sunt activitati la teatre, la cinematografe, masca devine obligatorie in toate spatiile publice, nu mai exista diferentiere intre spatiu aglomerat si spatiu neaglomerat, in toate spatiile masca este obligatorie. Sunt regulile de baza in aceasta situatie, cand trecem de pragul de 3 la mie si pe care speram ca populatia sa le inteleaga si sa le respecte”, a spus Raed Arafat, vineri seara, la Digi24.

„Daca oamenii nu inteleg de ce se iau masurile inseamna ca avem o problema foarte mare in implementarea lor. Nu este de dorit nici sa ne trezim ca Jandarmeria merge cu bastonul dupa oameni si de aceea se incearca sa fie un dialog, pentru ca nimeni nu vrea sa ajungem la alte actiuni, la alt nivel de confruntare, asa cum s-a ajuns in alte tari”, a subliniat seful DSU.

Sistemele sanitare au limitele lor. La unii limita se atinge mai repede, la altii mai greu, dar se atinge, daca nu iei masuri de preventie si de limitare a raspandirii acestui virus, a explicat Raed Arafat care este scopul acestor masuri. Nu se limiteaza in niciun fel drepturile, doar se iau niste masuri care se impun pe parte de sanatate publica, a adaugat seful DSU.

Intrebat daca in momentul in care se va atinge indicele 3 in Bucuresti, se mai poate desfasura in conditii sanitare de siguranta procesiunea religioasa de Sf. Dumitru, Raed Arafat a raspuns ca normal ar fi sa se aiba foarte mare grija cu orice tip de manifestare publica, pentru ca inseamna ca s-a ajuns intr-o faza avansata de raspandire a virusului.

„Oricum suntem intr-o faza avansata. Aceasta diferenta de 0,8 la suta cat este in prezent nu stabileste o granita clara intre o situatie acceptabila si o situatie neacceptabila”, a subliniat Raed Arafat. El a explicat ca prefera sa nu dea raspunsuri transante inainte de a se consulta cu ceilalti colegi, pentru ca „oamenii nu cred ca cineva care nu este de aceeasi credinta poate sa fie chiar neutru si poate sa vina cu solutii care nu sunt indreptate intr-o directie sau alta”.

„Interesul meu, interesul colegilor din domeniul sanatatii publice este unul pur medical, nimic altceva”, a dat asigurari Raed Arafat. Iar din punct de vedere medical, orice situatie care se intampla cu aglomeratii, cu lipsa respectarii regulilor, reprezinta un risc major, a punctat seful DSU.

Revenind la subiectul pelerinajului din Bucuresti, prevazut pentru sfarsitul saptamanii viitoare, Raed Arafat a spus ca el, ca medic, ar recomanda limitarea sarbatorii la „aspectele de baza, fara participarea in numar mare a publicului”. Publicul ar trebui sa fie cat mai putin posibil. Actiunea religioasa poate sa se desfasoare, dar cu o limita majora asupra participarii publicului, sa nu avem mii de oameni acolo, a insistat Raed Arafat. „stiu ca vor fi poate discutii, (…) dar cert, ca medic va spun, trebuie redus numarul oamenilor la maximum, in situatia in care ne aflam acum”, a repetat seful DSU.