Actualitate
Radu Miruță: „România merită mai mult decât suma slăbiciunilor ei”
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a participat la Iași la manifestările dedicate aniversării Unirii Principatelor Române, unde a transmis un mesaj axat pe unitate, responsabilitate și valori comune, într-un context marcat de dificultăți economice și tensiuni sociale.
În fața oficialilor, a reprezentanților Bisericii și a ieșenilor prezenți în piață, acesta a subliniat că semnificația Unirii depășește dimensiunea istorică și rămâne un reper pentru prezent.
În discursul său, ministrul a făcut o paralelă între contextul dificil în care s-a realizat Unirea, în urmă cu 167 de ani, și provocările cu care se confruntă România de astăzi.
„Românii au considerat atunci că România merită mai mult decât suma slăbiciunilor ei”, a afirmat Radu Miruță, adăugând că și în prezent societatea se află „într-o vreme a încercărilor”, în care oamenii resimt nesiguranță economică, presiunea facturilor și grija pentru ziua de mâine.
Actualitate
Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția
Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.
În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.
Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.
La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.
Actualitate
Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.
Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.
”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.
Actualitate
PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni
PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.
„Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.
Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.
Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.
-
Actualitate5 luni în urmăDublă tragedie. Copii găsiți morți într-o baltă
-
Actualitate4 luni în urmăChatGPT sub lupă: 47.000 de conversații analizate
-
Tech5 luni în urmăChatGPT va oferi materiale erotice pentru adulți
-
Cultură5 luni în urmăPremiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi
-
Actualitate4 luni în urmăDNSC avertizează: nu oferiți date personale în mesaje suspecte
-
Actualitate4 luni în urmăMariah Carey câștigă milioane anual din „All I Want for Christmas Is You”
-
Actualitate4 luni în urmăWhatsApp a stârnit reacții cu o simplă postare: „Vă vedem”
-
Social5 luni în urmăCondamnată la închisoare după vaccinări fictive în pandemie
