Primarul din Targu Mures, amendat cu 10.000 de lei de CNCD pentru afirmatiile sale extrem de rasiste!

11

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) l-a amendat, miercuri, pe primarul din Targu Mures, Dorin Florea, cu suma de 10.000 de lei, si a constatat ca afirmatiile lansate de acesta in spatiul public sunt „extrem de rasiste”.

Loading...

Decizia CNCD a fost luata cu unanimitate de voturi.

„Sunt binevenite si necesare dezbaterile privind sistemul asistentei sociale, a protectiei copilului, insa aceste dezbateri nu se pot transforma in mesaje politice care promoveaza ura impotriva unor categorii de persoane sau care limiteaza dreptul la viata intima, familiala si privata de familie (art. 26 din Constitutia Romaniei). Este de neconceput ca intr-un stat democratic sa se solicite acordul autoritatilor pentru a concepe un copil. Comentariile extrem de rasiste, ulterior afirmatiilor domnului primar Dorin Florea, reprezinta un alt element de gravitate a mesajelor in cauza”, explica CNCD.

Mai mult, conform sursei citate, neacordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului ca sanctiune pentru familiile nevoiase cu multi copii nu apare ca practica in niciun stat european.

„Pe langa aceasta indemnizatie unele state au introdus masuri prin care sprijina scolarizarea sau angajarea parintilor, dar in niciun caz nu se sisteaza plata acestei indemnizatii. Alocatia de stat pentru copil este un drept constitutional, care nu poate fi limitat in niciun fel, in acest sens existand jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romanei, si i se cuvine copilului, nu parintilor. La nivelul Uniunii Europene, Romania este tara unde saracia extrema este foarte prezenta, totodata exista serioase probleme privind rezolvarea situatiei copiilor abandonati. Este nevoie de o analiza serioasa a modului in care situatia actuala poate fi imbunatatita, insa afirmatiile, mesajele de genul celor emise de domnul Dorin Florea, nu sunt de natura sa contribuie la o dezbatere publica constructiva, care sa genereze un progres, ci raspandesc, instiga, promoveaza sau justifica ura, discriminarea sau ostilitatea fata de un anumit grup. Discursul de incitare la ura este periculos intrucat contribuie la un climat din ce in ce mai intolerant fata de anumite grupuri”, a mai stabilit Consiliul.