Premierul Orban anunta ca de la inceputul pandemiei au intrat in tara peste 1,7 milioane de romani

49

Ludovic Orban a spus joi seara la Digi24 ca in perioada 26 februarie, ziua cand a fost depistat primul caz de coronavirus in Romania, si 1 iunie, in Romania au intrat peste 1,7 milioane de cetateni romani.

Premierul Ludovic Orban a spus ca masura tratarii in spitale a pacientilor fara simptome sau cu simptome slabe nu a fost o greseala, deoarece in Italia s-a dovedit ca astfel de persoane si-au infectat familiile.

Loading...

„Inclusiv in partea a doua a starii de urgenta a existat posibilitatea ca cetatenii sa se trateze acasa. in Italia, multi care s-au tratat acasa si-au infectat familiile, de asta a existat aceasta reticenta. Va dau numai un exemplu, a fost cazul unui angajat de la ambulanta care a preferat sa stea acasa si a si murit, pana la urma. Acum e reglementata mai clar. Sectiile exterioare ale spitalelor, o solutie mult mai buna decat tratarea acasa”, a spus premierul.

Orban a adaugat ca Romania are o specificitate, existand 4 milioane de romani care muncesc in tarile din UE.

„N-am datele la zi, pana la data de 1 iunie, din 26 februarie, cand a aparut primul caz, in Romania au intrat numai cetateni romani, peste 1,7 milioane de romani”, a spus Ludovic Orban.

in acest sens, el a afirmat ca nu au fost probleme mari, doar punctuale: „Cozile au aparut in cateva situatii. Ungaria a luat decizia de a permite tranzitul fara restrictii pe o perioada de 24 de ore recent, ei permiteau tranzitul doar in anumite intervale orare”.

„Nici nu erau directionati, ca noi am marit numarul punctelor de frontiera. Veneau numai pe Nadlac si pe Bors”, a mai spus premierul.

El a mai spus ca aglomeratia in vami a inceput atunci cand s-a decis carantinarea nu mai era obligatorie: „Cand iti vin 1000 de masini in jumate de ora, n-ai ce face. Am renuntat la formularul pentru DSP, a ramas doar formularul pentru Politia de Frontiera. Multi nu intelegeau sa-l completeze si erau asistati de politisti.”

„La fiecare situatie care a aparut ne-am miscat cu o viteza foarte mare. Sigur ca au fost minusuri, mai degraba lipsa de anticipare. Dovada ca s-a pensionat seful Politiei de Frontiera. A fost mai mult o lipsa de anticipare. Pana la urma am rezolvat problemele, dar am avut probleme cu autoritatile maghiare. Nu-i lasau sa tranziteze inspre vest decat daca aveau originalul la contractul de munca. Am avut sute de cazuri”, a mai spus Orban.