Economie
Peste 300 de bicicliști au testat centura ocolitoare a Mizilului
Peste 300 de biciclişti au participat, duminică, la o „recepţie publică” organizată pe Centura ocolitoare a oraşului Mizil, cu puțin timp înainte de deschiderea oficială a traficului rutier.
Potrivit Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, la eveniment au fost prezenți și sportivi consacraţi, printre care Marian Frunzeanu, multiplu campion naţional la ciclism (Clubul FRZ Cycling), şi David Coman, tânăr ploieştean, campion balcanic la ciclism pe şosea, categoria cadeţi, considerat unul dintre cei mai promiţători juniori ai momentului.
„A fost o bucurie sinceră să văd atâţia prahoveni venind, cu mic cu mare, să testeze alături de noi un proiect aşteptat de ani de zile. Centura Mizilului este mai mult decât o lucrare de infrastructură – este o promisiune respectată. Iar această recepţie pe bicicletă este, simbolic, o invitaţie la dialog şi implicare: judeţul se construieşte împreună”, a declarat preşedintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
Drumul are o lungime de 7,4 kilometri, cu o bandă pe sens, patru sensuri giratorii (câte unul la intrări şi două pe parcurs), două poduri şi panouri fonoabsorbante în zonele rezidențiale. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 110 milioane de lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată prin Programul Naţional „Anghel Saligny” şi din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Prahova.
Actualitate
Datornicii, puși pe lista rușinii. Autoritățile locale vor face publice numele
Ordonanța de urgență privind reforma administrației publice le va permite autorităților locale să publice lista persoanelor fizice care înregistrează datorii la bugetele locale, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Potrivit acestuia, măsura introduce un cadru prin care primăriile pot face publice numele datornicilor, astfel încât demersul să funcționeze atât ca instrument de presiune publică, cât și ca unul de transparență față de contribuabilii care își achită la timp taxele și impozitele. „Comunitatea locală trebuie să îi cunoască și pe cei care, poate de ani de zile, sunt rău-platnici la bugetul local”, a declarat ministrul marți seară, la Palatul Victoria, la finalul ședinței de Guvern.
Cseke Attila a subliniat că mecanismul nu este o noutate nici în România, nici la nivel european. El a precizat că cel puțin șase state membre ale Uniunea Europeană aplică deja un sistem similar. „Nu este ceva împotriva reglementărilor europene. Este un mecanism funcțional în alte state membre și credem că poate funcționa și la noi”, a explicat ministrul.
Executivul a adoptat marți seară atât ordonanța de urgență privind reforma administrației publice, cât și actul normativ referitor la relansarea economică.
Actualitate
ANAF face controale ample la firmele de protecţie şi pază cu risc fiscal ridicat
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat, luni, o acţiune amplă de control la nivel naţional, care vizează 62 de societăţi ce activează în domeniul serviciilor de protecţie şi pază, identificate cu risc fiscal semnificativ de sustragere de la plata taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat.
Selecţia contribuabililor a fost realizată în baza unor analize complexe de risc, care au evidenţiat practici sistematice de diminuare a bazei impozabile, externalizarea artificială a obligaţiilor fiscale şi neconcordanţe între volumul activităţii desfăşurate şi obligaţiile declarate, informează, luni, ANAF, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, verificările inspectorilor antifraudă se desfăşoară la sediile societăţilor, precum şi în peste 300 de obiective de pază în care îşi desfăşoară activitatea personalul societăţilor vizate, pentru verificarea concordanţei dintre situaţia operativă din teren, evidenţele de personal şi obligaţiile fiscale declarate.
Acţiunea are ca obiectiv inclusiv verificarea modului de calcul, reţinere şi plată a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale obligatorii, în contextul în care analizele de risc ANAF au evidenţiat suspiciuni privind: utilizarea muncii nedeclarate sau subdeclarate, încadrarea formală a angajaţilor cu salarii la nivel minim, concomitent cu acordarea de sume suplimentare neimpozitate, utilizarea unor forme artificiale de colaborare (contracte de prestări servicii, subcontractare în lanţ) pentru ascunderea unor raporturi de muncă şi mutarea sarcinii fiscale asupra unor entităţi interpuse şi evidenţierea incompletă a veniturilor şi a cheltuielilor în contabilitate, precizează sursa citată.
Actualitate
Program de relansare economică până în 2032, cu 5 miliarde € alocați
Ministrul Finanţelor a declarat că Programul de relansare economică va funcționa până în anul 2032 și va include o serie de scheme de susţinere a antreprenorilor și că va avea fonduri de aproximativ 5 miliarde de euro.
„Acest pachet de relansare economică e foarte important pentru că el nu vizează doar anul 2026, el demonstrează faptul că România are o viziune în privinţa modului în care vrea să finanţeze anumite domenii strategice. În primul rând, că România îşi schimbă modalitatea de atragere a investiţiilor străine, creează instrumente prin care să atragă investiţii mai mari de 200 de milioane de euro, nu aveam astfel de instrumente. Am creat o schemă pentru proiecte strategice, în care investitorii mari, care vin şi trebuie să ia o decizie, să vină în Polonia, să vină în Ungaria, să vină în Bulgaria, să vină în România, să existe acest meniu de investiţi strategice în care cu un investitor să poţi să discuţi în timp real şi să poţi să îi oferi anumite lucruri – un credit fiscal, o parte grant, facilităţi pentru localizare. Toate lucrurile astea nu erau puse într-un singur act normativ. De această dată, sunt într-un act normativ şi România îşi creează instrumentele de a privi zona de investiţii străine directe într-un alt mod”, a declarat ministrul Finanţelor.
Ministrul a subliniat că este la fel de adevărat că această schemă este deschisă inclusiv investitorilor din România.
„Nu este doar centrată pe investitori străini. Şi investitorii autohtoni pot să aplice la această schemă”, a mai precizat Alexandru Nazare.
-
Actualitate5 luni în urmăDublă tragedie. Copii găsiți morți într-o baltă
-
Actualitate4 luni în urmăChatGPT sub lupă: 47.000 de conversații analizate
-
Tech5 luni în urmăChatGPT va oferi materiale erotice pentru adulți
-
Cultură5 luni în urmăPremiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi
-
Actualitate4 luni în urmăDNSC avertizează: nu oferiți date personale în mesaje suspecte
-
Actualitate4 luni în urmăMariah Carey câștigă milioane anual din „All I Want for Christmas Is You”
-
Actualitate4 luni în urmăWhatsApp a stârnit reacții cu o simplă postare: „Vă vedem”
-
Social5 luni în urmăCondamnată la închisoare după vaccinări fictive în pandemie
