Papa Francisc a tinut vineri un discurs la Palatul Cotroceni in care a afirmat ca se bucura sa se afle in tara noastra si a amintit schimbarile prin care a trecut Romania in ultimii 30 de ani.

Loading...

Papa Francisc a salutat, la inceputul discursului rostit la Palatul Cotroceni, pe presedintele Iohannis, pe premierul Dancila si pe toţi cei prezenţi, in cazul Patriarhului Daniel folosind formula: “Cu mare iubire, il salut pe preafericitul meu frate Daniel”.

Principalele declaratii ale Papei Francisc:

„Ma bucur sa ma aflu in frumoasa dvs tara la 20 de ani de la vizita Sfantului Papa Paul al II-lea. Momentul acesta e potrivit pentru o privire de ansamblu al celor 30 de ani de cand Romania s-a eliberat de un regim care oprima libertatea civila si religioasa si o izolare de alte tari europene. In acest timp, Romania s-a angajat intr-un proiect democratic printr-un pluralism al fortelor politice si sociale. E important sa recunoastem numerosii pasi inainte facuti pe acest drum, chiar cu mari dificultati. Va incurajez sa continuati sa lucrati pentru a consolida institutiile si pentru a face astfel incat poporul dvs sa isi poata exprima intregul potential pe care il detine. E necesar sa mergem impreuna. A merge impreuna inainte ne cere nobletea de a renunta la ceva din propria noastra viziune, atfel incat sa cream o armonie. In felul acesta se poate construi o societate in care fiecare sa devina un protagonist al bunului comun. O societate in care cei mai saraci sa nu fie vazuti drept indezirabili, ci ca pe niste frati. Biserica Catolica doreste sa contribuie la construirea societatii si sa se puna in slujba binelui comun, sa colaboreze cu autoritatile si cu toti. Biserica Catolica nu este straina si participa deplin la spiritul national, la formarea destinului natiunii. Urand Romaniei prosperitate si pace, invoc pentru intreaga populatie belsugul binecuvantarii divine. Dumnezeu sa binecuvanteze Romania.

Discursul lui Klaus Iohannis

„Este o mare bucurie pentru mine ca in calitate de Presedinte al Romaniei si in numele tuturor romanilor, sa va primesc la Bucuresti, la Palatul Cotroceni, si sa va urez «Bun venit in Romania!».

Va veti afla pentru cateva zile pe taramul Sfantului Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei, si sunt convins, Sfinte Parinte, ca in Bucuresti, la Iasi, la sumuleu Ciuc si la Blaj veti fi intampinat cu cea mai mare caldura.

Veti putea cunoaste tara pe care Sfantul Ioan Paul al II-lea a denumit-o, atat de frumos, «gradina Maicii Domnului».

La randul nostru, ne vom bucura sa fim gazdele Episcopului Romei, locul radacinilor noastre de limba si de credinta.

Vizita Sanctitatii Voastre are loc intr-o saptamana care, pentru credinciosii catolici, se afla intre inaltare si Rusalii, iar pentru credinciosii ortodocsi preceda Praznuirea inaltarii Domnului.

La finalul vizitei sale in Romania, Sfantul Ioan Paul al II-lea ne-a lasat, la 9 mai 1999, un puternic mesaj de incredere in viitorul tarii noastre, in vocatia sa europeana, in rolul civilizatiei noastre de punte intre Occident si Orient. Astazi, va pot marturisi ca mesajul primit atunci a rodit, iar Romania si-a regasit destinul in familia Europei unite. in urma cu mai putin de o saptamana, acest destin european a fost reconfirmat cu forta de romanii din tara si de cei din strainatate.

Diplomatia pontificala continua sa reprezinte un factor pacificator si de echilibru in abordarea problemelor de pe agenda globala. in faţa provocarilor contemporane, cetatenii Romaniei privesc vizita Sanctitatii Voastre ca pe o noua incurajare de a se implini prin infaptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptatii si la o lume a iubirii dintre oameni.

in aceasta perioada, Romania isi exercita primul mandat la Presedintia Consiliului Uniunii Europene. Asa cum ati subliniat in diferite ocazii, trebuie sa avem grija de casa noastra – Europa.

Am avut privilegiul de a-i gazdui pe liderii europeni la Sibiu, pe 9 mai, chiar de Ziua Europei, pentru un important moment de reflectie asupra viitorului Europei. Va impartasesc cu satisfactie ca, prin Declaratia politica adoptata la Summitul de la Sibiu, natiunile europene si liderii Europei si-au reafirmat cu claritate vointa de a lucra impreuna pentru o Europa reunita in pace si democratie, o singura Europa, condusa de valorile si libertatile sale.

Sanctitatea Voastra,

Cetatenii Romaniei au cunoscut direct tragica experienta a totalitarismului, lipsa libertatii, instrainarea fortata de valorile crestine. Vizita Sanctitatii Voastre vine la un an de la Centenarul Marii Uniri si la implinirea a trei decenii de cand ne-am regasit, prin jertfa, exercitiul drepturilor fundamentale, inclusiv al libertatii de expresie si constiinta.

Astazi, romanii il slavesc pe Cel de Sus fara teama si fara nicio piedica, in limba romana ori in limbile tuturor minoritatilor nationale.

Beatificarea episcopilor martiri ai Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, este si un inalt omagiu adus tuturor celor care s-au sacrificat in perioada comunista pentru libertate si pentru credinta.

Vizita Sanctitatii Voastre are si o semnificatie majora pentru relatiile Romaniei cu Sfantul Scaun, anticipand aniversarea, in anul 2020, a 100 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice bilaterale. Relatiile politico-diplomatice dintre Romania si Sfantul Scaun sunt foarte bune, bazate pe o constanta comunicare. in ziua aniversarii a 25 de ani de la reluarea relatiilor diplomatice bilaterale, respectiv la 15 mai 2015, ne-am intalnit, Sfinte Parinte, si am avut atunci onoarea de a va adresa invitatia de a vizita tara noastra.

Sanctitatea Voastra,

intr-o lume marcata de fenomene complexe, Europa are nevoie astazi, poate mai mult decat oricand, de modele de convietuire pasnica, de modele de dialog intre majoritate si minoritati, de dialog intre culturi, care sa ofere repere pentru consolidarea tolerantei si a respectului reciproc.

Romania este un exemplu de buna practica, prin modul in care a asigurat si asigura respectarea drepturilor persoanelor apartinand celor 20 de minoritati nationale istorice de pe teritoriul sau.

Pusa sub semnul generozitatii, al solidaritatii sociale si al intelegerii dintre civilizatii, misiunea pe care o desfasurati in lume este bine-cunoscuta si apreciata in tara noastra.

in bisericile catolice de rit latin si oriental, in bisericile ortodoxe, in cele ale altor culte crestine, ca de altfel si in locurile de rugaciune ale celorlalte culte recunoscute prin lege in Romania, sunt la loc de cinste valorile care isi au izvorul in iubirea aproapelui, la care Sanctitatea Voastra face apel de fiecare data. impartasirea acestui dar este temelia bunelor relatii dintre culte in tara noastra.

in Romania, tara cu o populatie majoritar ortodoxa, angajamentul statului pentru garantarea libertatii religioase a condus la un dialog interconfesional marcat de un profund respect reciproc. Acest climat se oglindeste binefacator si in ospitalitatea pe care Biserica Catolica o ofera in Europa diasporei noastre, pentru care doresc sa va multumesc in mod deosebit!

Sanctitatea Voastra,

Mesajele Sanctitatii Voastre indeamna la empatie si actiune in fata saraciei, violentei, migratiei, fragilizarii comuniunii sufletesti dintre oameni, agresarii mediului sau consumerismului. Societatea romaneasca rezoneaza la chemarile de solidaritate si responsabilitate ale Sanctitatii Voastre. Pasim alaturi de Sanctitatea Voastra cu incredere pe aceasta punte, pentru a cladi o lume a pacii si a implinirii umane, o gradina a Maicii Domnului pentru toti, spre care trebuie sa mergem impreuna”.