Nicușor Dan dezvaluie ca a fost sabotat de companiile municipale: „Le-am mătrăşit. Au plecat 25 de oameni din caracatita”

15

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că din „caracatiţa” despre care vorbea în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale au plecat 25 de persoane, menţionând totodată că a avut de rezolvat multe „urgenţe” administrative şi că scopul său nu a fost acela de a-i viza „revanşard” pe oamenii fostei administraţii.

„În campania electorală am prezentat o – aşa am numit-o – caracatiţă. Din caracatiţa aceea au plecat 25 de oameni – din primărie, subordonate şi companiile din jurul primăriei.

Loading...

Bineînţeles că evaluarea managerială există, pentru că lucrăm cu oamenii aceştia şi ne putem da seama cine e competent, cine nu e competent. Dar au fost atât de multe urgenţe, încât obiectivul meu nu a fost să mă duc înspre o persoană ca să scormonesc, să văd ce a făcut în trecut, ci de a stabiliza această instituţie, de a o face să funcţioneze.

Dacă în cursul acestei evaluări am găsit nişte lucruri, bineînţeles că am acţionat, dar n-a fost scopul acesta, cumva revanşard, de a mă duce împotriva oamenilor fostei administraţii, când urgenţele noastre erau, realmente, să nu ni se întrerupă gazul pentru neplată”, a declarat edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru TVR 1.

El a adăugat că prioritatea actuală o reprezintă demararea proiectelor, nu realizarea unor evaluări individuale.

„Evident că o să facem evaluările, numai că nici momentul de faţă nu este momentul pentru a face evaluări individuale. Mai avem de construit proiecte. Suntem stabili financiar, instituţia funcţionează, dar e mai important să dai drumul la nişte proiecte, decât să te duci să te uiţi la ce au făcut în trecut nişte oameni”, a spus el, citat de Agerpres.

Întrebat dacă s-a simţit vreodată sabotat, Nicuşor Dan a replicat: „Am avut sabotaje din partea companiilor, dar pe ele – har Domnului – le-am mătrăşit”.

Citește și: Nicușor Dan, un an de mandat la Primăria Capitalei. Ce a promis, ce s-a schimbat și ce spun bucureștenii

În septembrie 2020, înaintea alegerilor locale, Nicuşor Dan prezenta o listă cu angajaţi ai PMB, ai instituţiilor subordonate sau ai companiilor municipale, aflaţi în funcţii de conducere, despre care declara că principalul criteriu pentru care ocupă o poziţie publică importantă în administraţia bucureşteană nu îl reprezintă profesionalismul, ci relaţiile de rudenie.

Pe 27 septembrie 2021, într-un interviu pentru B1 Tv, Nicuşor Dan preciza că actuala administraţie şi-a propus să desfiinţeze într-o primă etapă 16 companii municipale, cu 2.700 de angajaţi.

„Pentru moment suntem la 14 din 16 desfiinţate. Sunt uriaşe probleme tehnice când vrei să faci lucrul acesta. Dacă le desfiinţezi pur şi simplu, rişti ca toate echipamentele pe care Municipalitatea le-a cumpărat pentru aceste companii să fie scoase la licitaţie şi să fie câştigate pe un preţ derizoriu de cine vine la acea licitaţie.

Deci au fost probleme tehnice nenumărate, dar una pesta alta, în momentul acesta suntem la 14 din 16, pentru care tot ce a ţinut de noi am făcut şi mai departe este treaba lichidatorului şi a judecătorului să închidă. Şi nu am pierdut din patrimoniul lor, cum am fi putut să o facem dacă am fi acţionat neglijent”, a spus edilul.