Nelu Tataru avertizeaza: Urmeaza un weekend de foc care poate da peste cap orice focar!

7

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a atras atentia, joi, ca „urmeaza un week-end de foc”, in contextul minivacantei de 1 Mai, aratand ca tot ceea ce se va intampla in aceasta perioada „poate da peste cap sau nu orice focar care este in desfasurare in acest moment”, informeaza Agerpres.

El a apreciat, in urma unei vizite desfasurate la Botosani, ca este „cam multa miscare” pe strazile din municipiu, aratand ca relaxarea masurilor depinde de atitudinea pe care populatia o are fata de epidemie.

Loading...

„Am vazut si la dumneavoastra in oras acea distantare sociala sau acea autoizolare in contextul inca al restrictiilor cu acea declaratie pe proprie raspundere, este cam multa miscare. Vine 1 Mai, 2 si 3. Este un week-end de foc care poate da peste cap sau nu orice focar care este in desfasurare in acest moment. (…) tine foarte mult de noi. Se vorbeste de o relaxare in perioada cand expira aceasta prelungire a decretului prezidential. in conditiile in care sarbatorile pascale au fost relativ linistite, preconizam 10.000- 12.000 in ultima saptamana, acum. Ramane 1, 2 si 3 mai, avand in vedere ce am putut vedea ca si migrare populationala. Daca la fel, avem o liniste de 1, 2 si 3 mai, ramane ca in urmatoarele doua saptamani, pana pe 15, sa vedem o scadere a numarului de cazuri, o scadere a numarului de decese si o scadere a numarului de cazuri care sunt internate in terapie intensiva. Daca se petrece acest lucru, putem gandi dupa 15 mai niste masuri ca sa ridice niste restrictii”, a afirmat ministrul.

Nelu Tataru a efectuat, joi, o vizita la Spitalul Judetean de Urgenta „Mavromati” si a avut o intrevedere cu autoritatile judetene pe tema masurilor care trebuie dispuse pentru evitarea raspandirii epidemiei de coronavirus.