Miron Mitrea, condamnat pentru coruptie, coordoneaza neoficial campania Vioricai Dancila la prezidentiale!

10

Miron Mitrea, fost ministru si fost puscarias, condamnat pentru fapte de coruptie, a devenit seful de campanie neoficial al candidatului PSD la alegerile prezidentiale, Viorica Dancila.

Loading...

Miron Mitrea a confirmat pentru g4media.ro ca s-a intalnit cu Dancila si ca i-a dat sfaturi legate de campanie. ”Ne stim de 20 de ani, am o experienta semnificativa si nu pot sa refuz cand colegii imi cer sfatul”, a sustinut el.

Surse din PSD afirma insa ca implicarea lui Miron Mitrea este mult mai substantiala, el fiind considerat adevaratul sef de campanie al Vioricai Dancila.

Potrivit acestora, Miron Mitrea ar fi venit in echipa de campanie a candidatei PSD pe filiera Cristi Burci, patronul cotidianului Adevarul si unul dintre cei mai influenti oameni din anturajul premierului.

Miron Mitrea a fost pus in libertate de Tribunalul Constanta in luna mai 2016. El a fost condamnat definitiv, pe data de 13 februarie 2015, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la doi ani de inchisoare cu executare, pentru ca a primit foloase necuvenite din partea fostului sef al Inspectoratului de Stat in Constructii Irina Jianu, in perioada 2001-2002, in valoare totala de 927.420 de lei, in schimbul numirii si mentinerii acesteia in functie.

O luna mai tarziu, in iunie 2016, fostul ministru social-democrat a declarat ca nu il mai intereseaza politica, dar va pleca „in afara Romaniei” si va face consultanta politica.

„Politica nu, in niciun caz (nu ma intereseaza – n.r.) (…), mi-a ajuns. Acum o sa ma duc in afara Romaniei sa fac consultanta politica. Am niste oferte in Africa”, a afirmat Miron Mitrea.