Urmărește-ne

Actualitate

Ministrul Justiției, Radu Marinescu: „Am absolvit ca șef de promoție”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, este vizat de acuzații de plagiat, după ce o analiză publicată de PressOne susține că peste jumătate din teza sa de doctorat în Drept ar conține fragmente copiate din alte lucrări științifice, acuzații pe care ministrul le respinge.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a postat ulterior un mesaj pe Facebook, pe care îl redăm integral: „De ce acum? De ce eu?

Într-un articol defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor, impus ministru de clanuri cu interese obscure etc) , articol care insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă (a propos de de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft, dna jurnalist Sercan Emilia mă acuza de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut! Am intrat, imediat după absolvirea facultății ,în avocatură și am profesat neîntrerupt timp de treizeci de ani ca avocat în cadrul Baroului Dolj, competența mea profesională fiind recunoscută și prin alegerea în organele de conducere ale profesiei, pentru mai multe mandate succesive. Am reprezentat Baroul Dolj inclusiv pe plan internațional în cadrul Federației Barourilor Europene.

n urmă cu aproximativ 17 ani, am elaborat, în cadrul aceleiași prestigioase facultăți de drept de stat,teza de doctorat ,sub coordonarea regretatului academician profesor universitar doctor Ion Dogaru. Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică , în conformitate cu legislația din acel moment, teza fiind evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU, conform tuturor rigorilor, fără a mi se semnala vreo neconformitate.​Precizez și că nu dețin o catedră universitară, sunt doar colaborator extern (cadrul didactic asociat) al Universității din Craiova.

Cu privire la susținerile doamnei jurnaliste Șercan, despre dubii vizând standardele de etică, de calitate științifică ale lucrării, precum și de legalitate, este necesar să precizez ca respectivele standarde s-au stabilit și validat de către Comisia de doctorat si CNATDCU, conform legii atunci în vigoare.

În măsura în care cineva le contestă, chiar și după aproape 20 de ani , are posibilitatea deplina să se adreseze organismelor in drept, conform legii, adevărul neputând fi sinonim cu simple alegații mediatice, chiar bizare (as fi plagiat dar în subsol apare ca sunt citate opere ale autorilor din care s-ar fi inspirat și pe care i-au citat și autorii despre care se susține ca ar fi fost preluați , unele texte sunt de fapt reformulate juridic așadar nu preluate copy paste cum suna acuzația dar ar putea exista chipurile o conspirație cu complici, intermediari sau chiar o lucrare neidentificată plagiată, ca as fi plagiat istoria probelor, care e de fapt una singură sau alte chestiuni de acest fel, de unanimitate conceptuală juridică, ca am fi prezentat spețe mai vechi în condițiile în care tratăm despre codurile vechi etc).

Am intrat, imediat după absolvirea facultății ,în avocatură și am profesat neîntrerupt timp de treizeci de ani ca avocat în cadrul Baroului Dolj, competența mea profesională fiind recunoscută și prin alegerea în organele de conducere ale profesiei, pentru mai multe mandate succesive. Am reprezentat Baroul Dolj inclusiv pe plan internațional în cadrul Federației Barourilor Europene.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Continuă lectura
Click pentru comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția

Avatar photo

Publicat

pe

Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.

În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.

Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.

La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.

Continuă lectura

Actualitate

Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.

Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.

”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.

Continuă lectura

Actualitate

PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni

Avatar photo

Publicat

pe

PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.

Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.

Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.

Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.

Continuă lectura

Din aceeași categorie

Trending