Filosoful Mihai Sora, figura emblematica a miscarii rezist, a scris luni seara pe Facebook prima sa reactie dupa izbucnirea scandalului legat de trecutul sau comunist si de reclama realizata de agentia Papaya. El spune ca primul atentat la libertatea sa a avut loc in anii copilariei, cand parintii il puneau sa se culce la ore fixe.
„Dragi copii,
daca e luni, nu ne mai sfadim.
AUTOBIOGRAFIE
Sora Mihai
Sunt fiul preotului ortodox Melentie sora si al Anei, nascuta Bogdan.
Am vazut lumina zilei la 7 noiembrie 1916, in comuna Ianova, pe atunci in Austro-Ungaria.
In casa noastra, Tata era duhul blandetii: nu avea nevoie sa formuleze interdictii; simteam, in prezenta lui, ce se cuvine sa fac si ce nu.
Mama administra zona imperativelor: „Nu bea apa rece cand esti transpirat!“, „Mananca tot!“, „Nu te mai batai pe scaun!“, „Spune ’multumesc’ cand te ridici de la masa!“.
si tot Mama ne anunta, seara de seara, ora stingerii. Era ora la care mergeam in camera mea, spuneam impreuna „inger, ingerasul meu“, dupa care Mama nu uita sa-mi infasoare urechile cu un bandou de bumbac. in ziua in care m-a nascut si m-a luat pentru prima oara in brate, a gasit ca aveam urechile cam mari si dezlipite de cap, asa ca, noapte de noapte, le infasura ca sa corecteze aceasta neglijenta a bunului Dumnezeu. Am dormit infofolit si cu fundita deasupra crestetului pana la varsta de zece-unsprezece ani, cand mi-a aparut sub nas un puf negricios care anunta o viitoare mustata. Atunci Mama a socotit ca urechile erau indeajuns de lipite si putem renunta la bandoul de bumbac.
Niciodata, in toti acesti ani, n-am simtit cingatoarea urechilor ca pe o constrangere; imi imaginam, de altfel, ca tuturor baietilor de varsta mea li se legau urechile, chiar si celor care le aveau mici si rotunde, cu lobul tras in sus ori aproape inexistent. Fetele – vazusem eu la Marioara, sora mea mai mica – erau absolvite de acest obicei, deoarece aveau parul lung.
Alta era, seara de seara, problema mea!
Ora stingerii nu tinea cont niciodata de ce faceam, in clipa aceea: daca ma jucam, citeam sau, pur si simplu, visatoream cu ochii captivi in crapaturile unui perete. Trebuia indata sa intrerup totul si sa merg la culcare, in camera mea. Nopti de-a randul am fost chinuit de aceasta temporalitate impusa, exterioara ritmului propriu.
A fost primul „atentat“ la libertatea mea.
Au urmat si altele. Multe.
Vom vorbi despre toate, dragii mei. Despre libertatile mici, anodine, si despre Libertatea cu majuscula, despre cea formala si cea autentica.
Vom povesti pe indelete despre vremurile de odinioara, despre Franta din timpul Ocupatiei naziste, despre Romania de dupa razboi, despre Ana Pauker si Teohari Georgescu. Despre limba franceza…, din pricina careia am ajuns in podul cladirii din Piata Victoriei, unde, odinioara, era Ministerul de Externe al Republicii Populare Romane.
Despre carti, despre oameni si despre colectia „Biblioteca Pentru Toti“.
si despre emag sau cum s-a brodit ca, la 102 ani, sa joc intr-un film care nu este doar o reclama.
Despre ce inseamna o fictiune si ce inseamna adevarul istoric.
Despre frig, foame si frica sub cizma nazista si sub cizma bolsevica.
Exista, in Pascal, o propozitie pe care adesea imi place s-o citez:
„Tout se tient!“
„Totul se tine!“, s-ar traduce in graba.
in realitate, este altceva acolo: „Totul se leaga si se intrepatrunde.“ Fiecare element al unui intreg se potriveste cu tot restul elementelor pentru a da un intreg rotund, implinit.
intocmai cum era bandoul pe care mi-l lega Mama, seara de seara, ca sa-mi tina urechile lipite de cap.
Mihai sora
7 octombrie 2019
P.S. La multi ani, draga Robert!
iti doresc sa ramai la fel de viu ca pana acum. Numai oamenii vii pot curata aerul pe care il respiram”, a scris Mihai sora pe Facebook.
Si fiul sau, Tom Sora, i-a luat apararea in scandalul starnit de clipul publicitar realizat de Papaya. El spune ca Mihai sora a fost obligat sa lucreze la Ministerul de Externe pe timpul comunismului si ca a trait in conditii mizere, nu ca un protejat al regimului.
