Marturia unui supravietuitor COVID, intubat si resuscitat: „Dupa un an de la a doua mea nastere inca imi caut sanatatea”

162

Gabriel Toma, fost sportiv de performanță, a făcut cu greu față infecției cu coronavirus, în noiembrie anul trecut. Internat în stare gravă în Spitalul mobil de la Lețcani, județul Iași, bărbatul a mărturisit că a fost resuscitat de trei ori și că acum, după un an de la „a doua naștere”, încă își caută sănătatea. Cazul lui a fost prezentat, marți, pe pagina oficială de Facebook a campaniei naționale de vaccinare.

„A trecut un an… A trecut un an de la sarabanda bradicardie, resuscitare, intubare, detubare, resuscitare… Apoi iar intubare, detubare, resuscitare… Cu alte cuvinte, mai simplu, în ziua de 19 noiembrie 2020, m-am născut de trei ori, a doua oară… Eram bolnav de Covid-19, internat la Terapie Intensivă Lețcani, secția mobilă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași”, a transmis bărbatul, într-o postare publicată de reprezentanții RO Vaccinare.

Loading...

Bărbatul de 55 de ani vorbește și despre sechelele post-COVID cu care se confruntă în urma infectării și spune că încă nu s-a refăcut după boală. „După un an de la a doua mea naștere încă îmi caut sănătatea… Accident vascular ocular; un episod de fibrilații paroxistice; dureri în membrele inferioare, musculatură, articulații și oase; port ochelari… Fac fizioterapie de trei ori pe săptămînă câte un ceas pentru a-mi reveni la forma fizică normală pentru un fost sportiv de performanță.

Mă lupt cu o neuropatie cauzată de un diabet care a explodat în tipul internării, acum fiind insulino-dependent. Toate acestea din cauza unui virus, SARS-CoV-2, care nu este sub nici o formă o simplă răceală”, a spus Gabriel Toma. Fostul sportiv s-a imunizat între timp cu schema completă – inclusiv booster. E convins că vaccinul rămâne principala modalitate de a lupta împotriva COVID. „Cu tot progresul medicinei, cu apariția medicamentelor dedicate acestui virus, tot vaccinul rămâne principala modalitate de a lupta împotriva virusului… Vaccinat în 8 martie 2021, rapel în 29 martie 2021, booster în 8 octombrie 2021. Acum câteva săptămâni am stat cinci zile, câte șase ceasuri pe zi în același birou cu un coleg care strănuta, tușea și s-a dovedit peste weekend că avea Covid-19. Nu m-am molipsit…”, a spus el. El îndeamnă toată lumea să se vaccineze.

„Vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă! Sunt un fost sportiv de performanță, cu un fizic pe măsură, care cu greu a făcut față acestei boli. Nu vă doresc să treceți prin ceea ce am trecut eu… Nu voi mai fi același niciodată, mă bucur că trăiesc, nu vă jucați viața la ruleta SARS-CoV-2… Ca peste tot la jocurile de noroc, „casa” este făcută să câștige mereu. Asta înseamnă moarte pentru voi…”, a încheiat Gabriel Toma.