Actualitate

Maduro și soția sa au suferit răni când încercau să fugă de soldați

Publicat

pe

Fostul președinte al Venezuelei, Nicolas Maduro, și soția sa, Cilia Flores, au fost răniți după ce s-au lovit la cap în timp ce fugeau de forțele americane care încercau să-i aresteze, au declarat surse familiarizate cu situația pentru CNN.

Forțele speciale americane au încercat să spargă ușile mari în spatele cărora se ascundeau soții Maduro folosind așa-numitele flash bangs, dispozitive explozive mai puțin letale care creează lumină și sunete intense și au rolul de a dezorienta.

Cei doi au încercat să se ascundă în spatele unei uși grele de oțel din incinta complexului lor, însă aceștia s-au lovit la cap în timp ce încercau să scape din cauza tocului ușii, care era prea jos, mai spun sursele pentru CNN. Rănile au survenit înainte ca forțele speciale americane să intre în contact cu Maduro și soția acestuia.

În fața instanței, luni, Maduro și soția sa s-au prezentat cu leziuni vizibile, iar avocatul lui Flores a declarat judecătorului că aceasta „a suferit leziuni grave” în timpul răpirii. Avocatul acesteia a precizat că ea ar putea avea o fractură, dar și vânătăi severe la coaste, afirmând că ea ar putea avea nevoie de o radiografie. În sala de judecată, Maduro a avut dificultăți în a se așeza și a se ridica, mai notează CNN.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

Exit mobile version