Liberalii se reunesc la Romexpo. Klaus Iohannis este invitatul de onoare

5

Partidului National Liberal se reuneste, joi, la Romexpo, in cadrul unui eveniment la care va participa si presedintele Klaus Iohannis. Peste 3.500 de membri PNL, parlamentari, primari si alesi locali, sunt asteptati incepand cu ora 16.00 la evenimentul care va avea loc la Romexpo. Pe ordinea de zi a evenimentului se afla prezentarea bilantului politic al conducerii PNL, aprobarea fuziunii dintre Platforma Actiunea Civica a Tinerilor (PACT) si PNL, precum si alegerea unui prim-vicepresedinte al liberalilor.

Loading...

Pentru functia de prim-vicepresedintele Ludovic Orban l-a propus pe Rares Bogdan. Potrivit agendei presedintelui, seful statului va participa la CN al PNL incepand cu ora 18,00, urmand sa sustina un discurs in fata liberalilor. In cadrul reuniunii vor vorbi si secretarul general al PNL, Robert Sighiartau, liderul grupului europarlamentarilor romani din PPE, Rares Bogdan, liderul deputatilor PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor PNL, Florin Citu, presedintele Ligii Alesilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur. „In cadrul Consiliului National avem cateva puncte inscrise pe ordinea de zi.

Este vorba de prezentarea rapoartelor de activitate de catre Biroul Executiv, grupurile parlamentare, Liga Alesilor Locali. Avem pe ordinea de zi finalizarea procesului de integrare a Partidului Actiunea Civica a Tinerilor in PNL, prin fuziune prin absorbtie. De asemenea, avem ca punct pe ordinea de zi alegerea prim-vicepresedintelui politic al PNL. Am prezentat inca de la Biroul Executiv ultim la care am discutat acest subiect – propunerea mea pentru aceasta pozitie de prim-vicepresedinte este Rares Bogdan, propunere sustinuta de colegii mei din BEx si care va fi votata in cadrul Consiliului National. Avem un punct inscris pe ordinea de zi privitor la alegerile prezidentiale, punct la care l-am invitat pe presedintele Romaniei, candidatul la functia de presedinte sustinut de PNL”, a declarat, luni, Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Sambata va incepe campania de strangere de semnaturi pentru candidatura lui Klaus Iohannis la prezidentiale. Orban spune ca tinta este strangerea a doua milioane de semnaturi.