Klaus Iohannis: Saptamana viitoare decidem daca vom continua cu stare de urgenta

7

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat marti dupa amiaza, intr-o prima conferinta de presa dupa doua luni de zile, ca va decide saptamana viitoare daca va prelungi starea de urgenta, care expira in data de 15 mai.

Presedintele s-a ferit sa anunte o data exacta de la care restaurantele sau mall-urile, de exemplu, vor putea fi deschise.

Loading...

„Ele depinde de evolutia epidemiei, nu putem sa stim azi cati bolnavi vom avea pe 5 iunie sau pe 28 mai. Saptamana viitoare vom lua decizia in ceea ce priveste forma in care continuam. Daca continuam cu stare de urgenta sau alta forma administrativa”, a spus Klaus Iohannis.

El a adaugat ca atunci se va putea comunica „daca de pe 15 mai putem sa mergem la dentist”, oferind acest exemplu.

„Decizia o luam saptamana viitoare. Dupa o saptamana doua vom putea sa anuntam urmatoarea masura”, a completat el.

intrebat daca dupa 15 mai va fi stare de alerta, Klaus Iohannis a raspuns: „Noi discutam aceste variante de doua saptamani, decizia nu o vom lua maine. Vrem sa urmarim cum evolueaza situatia din punct de vedere epidemiolgic”.

„Aceasta decizie o vom lua probabil in cursul saptamanii viitoare, cand avem date noi. Pot sa va spun ca legislatia secundara aferenta variantei in care nu prelungim starea de urgenta este aproape finalizata. Eu am dorit sa fim pregatitti din timp pentru ambele variante, sa nu fim iarasi in stare de stres, ca la inceputul epidemiei”, a completat seful statului.

Klaus Iohannis a mai spus in acest sens ca Romania trebuie sa fie pregatita pentru un eventual al doilea val de imbolnaviri, care ar putea exista la toamna, sau pentru o alta boala, exprimandu-si speranta ca nu va fi cazul.