Klaus Iohannis o trimite pe Dancila la plimbare cu tot cu ministrii ei interimari! Cabinetul Dancila are zilele numarate!

6

Presedintele Klaus Iohannis reactioneaza la solicitarea premierului Dancila de a numi noi ministri interimari. Presedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, printr-un comunicat de presa, ca ”insistenta cu care prim-ministrul Viorica Dancila refuza sa solicite acordul Parlamentului pentru un nou Guvern genereaza gravul blocaj in care se adancesc institutiile statului roman”.

Loading...

”Cu fiecare zi, se vad noi consecinte negative majore, ultimul exemplu fiind organizarea examenului de rezidentiat. Prin recenta sa decizie, Curtea Constitutionala a statuat in mod clar ca, odata cu iesirea ALDE de la guvernare, presedintele Romaniei poate numi ministri titulari numai cu aprobarea prealabila a Parlamentului. Nici nu era nevoie de o decizie a CCR pentru a se constata evidenta necesitatii de a respecta un articol din Constitutie. Daca ar fi actionat cu buna-credinta si ar fi dorit cu adevarat sa evite orice blocaje, doamna Dancila ar fi trebuit, asa cum i-am cerut, sa mearga in Parlament si sa obtina validarea pentru noul sau Guvern”, a transmis Iohannis.

Seful statului sustine ca, pentru numirea unui ministru la Educatie, trebuie ceruta aprobarea Parlamentului.

”Daca doamna Dancila nu intelege nici acum sensul deciziei Curtii Constitutionale, ii mai explic inca o data, in mod public: este fara echivoc faptul ca, pentru numirea unui ministru titular la educatie, premierul trebuie sa se prezinte in Parlament. Prin solicitarea adresata astazi, prim-ministrul practic imi cere sa incalc Legea fundamentala fortand instituirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educatiei Nationale, in conditiile in care pentru acest portofoliu domnul ministru Daniel Breaz a exercitat aceasta functie timp de 45 de zile, durata maxima permisa de articolul 107 din Constitutie. La acest moment, singura autoritate competenta sa se exprime cu privire la demersurile prim-ministrului si activitatea Guvernului ramane Parlamentul, iar, din aceasta perspectiva, dezbaterea motiunii de cenzura reprezinta cadrul cel mai adecvat”, a mai transmis seful statului.

Presedintele Iohannis apreciaza ca anuntul Ministerului Sanatatii rivind amanarea examenului de reiantiat ”arata incapacitatea actualei guvernari de a organiza admiterea la rezidentiat si de a gestiona resursa umana din sanatate, resursa vitala pentru buna functionare a sistemului”.

”Lipsa de respect fata de absolventii de medicina si fata de profesia medicala in general, fata de pacient si fata de cetatean, este o caracteristica a Guvernului PSD. Organizarea rezidentiatului ar fi trebuit sa se faca pe baza unei metodologii clare, iar Guvernul este cel care a intarziat nepermis de mult, ca in fiecare an, aprobarea acesteia.

Mai mult, acest examen este ingreunat si intarziat suplimentar anual si de numeroasele etape birocratice. Studentii au nevoie de predictibilitate si stabilitate si nu este normal ca pentru cel mai important examen din viata lor profesionala sa afle detalii cruciale, precum numarul de posturi disponibile sau data examenului, cu doar cateva saptamani inainte.

Amanarea examenului de rezidentiat, o etapa esentiala care defineste parcursul profesional al oricarui student la medicina, constituie o dovada in plus a esecului Guvernului PSD. Aceasta situatie, care denota o delasare jenanta in raport cu o tema de o asemenea relevanta pentru sistemul de sanatate, arata dimensiunile dezastrului unui guvern lipsit de competenta si viziune. In contextul in care foarte multi dintre absolventii programelor de medicina decid sa paraseasca tara, Romania are nevoie urgent de un nou guvern responsabil, care sa imbunatateasca rapid acest proces”, mai arata Iohannis in comunicat.

Premierul Viorica Dancila i-a transmis, vineri, presedintelui Klaus Iohannis noi propuneri de ministri interimari.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a fost propus de Viorica Dancila pentru portofoliul de vicepremier pe probleme economice, conform unor surse citate de Agerpres.

Viorica Dancila i-a transmis sefului statului alte sapte nominalizari de interimari: ministrul Apararii, Gabriel Les, ca ministru interimar al Afacerilor Interne; vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltarii, ca ministru interimar al Justitiei; ministrul Cercetarii, Nicolae Hurduc, ca ministru interimar la Educatie; ministrul Apelor si Padurilor, Ioan Denes, a fost propus interimar la Ministerul Mediului; ministrul Economiei, Niculae Badalau, ca ministru interimar al Energiei; ministrul pentru Mediul de Afaceri, stefan Oprea, ca interimar la Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul; iar Alexandru Petrescu – vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale Romaniei.

Reamintim ca joi va fi votata in Parlament motiunea de cenzura.