Ionut Sindile, inspectorul general al Jandarmeriei, dat afara inainte de 10 august!

6

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anuntat, luni, ca a dispus incetarea imputernicirii in functie a inspectorului general al Jandarmeriei Romane, Ionut Sindile, urmand ca institutia sa fie condusa de inspectorul sef al Jandarmeriei Dolj, Constantin Florea.

Loading...

Ionut Sindile este cercetat penal in dosarul „10 august” alaturi de fostul sef al Jandarmeriei Sebastian Cucos, maiorul care a coordonat trupele din Piata Victoriei, Laurentiu Cazan, si un secretar din stat de la Interne, comisarul-sef de politie Mihai Dan Chirica.

Sindile, care a preluat fraiele Jandarmeriei imediat dupa mitingul din 10 august 2018 pentru ca nu a mai putut fi prelungit mandatul lui Cucos, a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva.

Jandarmii au intervenit in forta pe 10 august impotriva multimii din Piata Victoriei, lasand in urma sute de victime. Imaginile cu interventia brutala au facut inconjurul internetului si presei: nori de gaze, grenade lacrimogene, cartuse cu piper, oameni alergand innebuniti, femei inlacrimate si vomitand, ambulante pline, tineri loviti cu bastoane si picioare in cap.

Peste 400 de persoane au fost ranite in urma interventiei jandarmilor din 10 august si in jur de 800 de persoane au depus plangeri la Parchetul Militar. De cealalta parte, 169 de jandarmi au reclamat ca au fost agresati.