Urmărește-ne

Actualitate

În 5 zile, ANPC a amendat mii de firme

Avatar photo

Publicat

pe

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni în valoare totală de peste 5,68 milioane de lei, în urma unor controale desfășurate la nivel național în perioada 16–20 februarie.

Peste 1.500 de operatori economici au fost verificați, iar neregulile constatate au vizat domenii variate, de la unități din mediul rural și industria alimentară – inclusiv zona suplimentelor alimentare – până la sectorul cosmetic și serviciile de înfrumusețare.

În urma controalelor, comisarii au aplicat 945 de amenzi contravenționale și 595 de avertismente. De asemenea, au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 122.000 de lei, precum și oprirea temporară a vânzării unor produse în valoare de peste 368.000 de lei. În cazul a 17 operatori economici a fost suspendată prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.

Printre principalele abateri identificate se numără:

  • informații contradictorii între ambalaj și etichetă la unele produse, precum batoanele proteice;
  • mențiunea „fără adaos de zaharuri” în condițiile în care lista ingredientelor indica prezența zaharurilor în mod natural;
  • depozitarea produselor alimentare alături de medicamente sau suplimente alimentare, fără delimitare clară;
  • nerespectarea normelor de igienă în incinta unor farmacii;
  • expunerea suplimentelor aflate la reducere lângă produse fără discount, fără o delimitare vizibilă;
  • comercializarea unor produse tip tester cu termenul de valabilitate depășit și fără indicarea datei deschiderii.

Reprezentanții ANPC au transmis că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Continuă lectura
Click pentru comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția

Avatar photo

Publicat

pe

Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.

În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.

Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.

La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.

Continuă lectura

Actualitate

Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.

Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.

”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.

Continuă lectura

Actualitate

PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni

Avatar photo

Publicat

pe

PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.

Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.

Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.

Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.

Continuă lectura

Din aceeași categorie

Trending