Actualitate
Grevă de avertisment de două ore, în peste 1.500 de primării de comune
O grevă de avertisment cu durata de două ore va avea loc marți în peste 1.500 de primării de comună din România, simultan cu participarea edililor la Adunarea Generală a Asociației Comunelor. Evenimentul se va desfășura la Palatul Parlamentului și îl va avea ca participant și pe premierul Ilie Bolojan.
Șeful Guvernului a declarat luni seară că autoritățile locale trebuie să demonstreze că pot funcționa eficient în actuala structură administrativă, cu personal redus și cheltuieli mai mici. În caz contrar, o reorganizare administrativ-teritorială ar deveni inevitabilă. Potrivit premierului, este doar o chestiune de timp până când statul nu va mai putea susține actualele transferuri financiare către administrațiile locale, ceea ce ar putea conduce la o astfel de reformă, în momentul în care autoritățile vor ajunge într-o situație critică.
Sindicatul FORUM din administrația publică a anunțat că protestul se va desfășura între orele 10:00 și 12:00, în 1.582 de comune. Nemulțumirile sunt generate de proiectul de reformă care vizează administrația publică locală și centrală.
În paralel, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului va avea loc Adunarea Generală a Asociației Comunelor. De la ora 10:30, premierul Ilie Bolojan va participa la o dezbatere dedicată reformei administrative, măsurilor de reducere a cheltuielilor publice și efectelor acestora asupra comunelor din România.
Premierul a subliniat că România are două direcții posibile pe termen lung: menținerea actualei organizări administrative, cu eficientizarea activității și reducerea personalului, sau reorganizarea administrativ-teritorială, dacă actualul sistem nu va putea fi susținut.
Ilie Bolojan a precizat că, deși bugetele autorităților locale vor crește comparativ cu anul trecut, sumele alocate de Guvern ar putea fi mai mici. El a explicat că eventualele pierderi vor fi compensate prin creșterea veniturilor din impozitele pe proprietate.
Săptămâna trecută, premierul a anunțat că pachetul legislativ privind reforma administrației a intrat în etapa de avizare guvernamentală și urmează să fie adoptat în această săptămână prin asumarea răspunderii în Parlament.
Actualitate
Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția
Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.
În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.
Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.
La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.
Actualitate
Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.
Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.
”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.
Actualitate
PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni
PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.
„Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.
Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.
Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.
-
Actualitate5 luni în urmăDublă tragedie. Copii găsiți morți într-o baltă
-
Actualitate4 luni în urmăChatGPT sub lupă: 47.000 de conversații analizate
-
Tech5 luni în urmăChatGPT va oferi materiale erotice pentru adulți
-
Cultură5 luni în urmăPremiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi
-
Actualitate4 luni în urmăDNSC avertizează: nu oferiți date personale în mesaje suspecte
-
Actualitate4 luni în urmăMariah Carey câștigă milioane anual din „All I Want for Christmas Is You”
-
Actualitate4 luni în urmăWhatsApp a stârnit reacții cu o simplă postare: „Vă vedem”
-
Social5 luni în urmăCondamnată la închisoare după vaccinări fictive în pandemie
