Urmărește-ne

Actualitate

Giorgia Meloni: Italia va participa probabil la Consiliul de Pace

Avatar photo

Publicat

pe

Italia ar putea participa ca observator la „Consiliul pentru Pace” inițiat de președintele american Donald Trump, a anunțat premierul italian Giorgia Meloni. Reuniunea este programată pe 19 februarie, la Washington, iar Roma a fost invitată să ia parte fără statut de membru cu drepturi depline.

Meloni a declarat într-un interviu pentru presa locală că prezența Italiei și a Europei la discuții este importantă și a sugerat că autoritățile italiene vor accepta invitația. Totuși, ea a precizat anterior că aderarea ca membru permanent ar putea ridica probleme juridice, unele prevederi fiind considerate incompatibile cu legislația constituțională italiană.

Consiliul pentru Pace reprezintă unul dintre punctele centrale ale planului în 20 de măsuri propus de Trump, plan care ar fi contribuit la negocierile pentru armistițiul din conflictul dintre Israel și Hamas, în luna octombrie. Prima reuniune a grupului, la care au participat aproximativ 20 de state, a avut loc în ianuarie, la Davos, în marja reuniunii organizate de World Economic Forum.

În Uniunea Europeană, doar Bulgaria și Ungaria și-au exprimat până acum dorința de a participa la inițiativă, în timp ce alte state rămân rezervate. În afara UE, mai multe țări au anunțat că vor lua parte la proiect, printre care Bahrain, Maroc, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Kosovo, Mongolia, Pakistan, Paraguay, Qatar, Arabia Saudită, Turcia, Emiratele Arabe Unite și Uzbekistan.

Ce poziție are România

În cazul România, președintele Nicușor Dan ar înclina să nu participe la reuniunea din această lună, potrivit unor surse politice. Decizia finală nu a fost însă luată, iar autoritățile române continuă discuțiile cu Statele Unite ale Americii pentru a analiza implicațiile juridice ale unei eventuale aderări.

Surse din Administrația Prezidențială susțin că există temeri potrivit cărora statele care nu acceptă rapid statutul de membru ar putea avea un rol marginal în cadrul reuniunilor. În plus, oficialii români consideră că anumite clauze ale Cartei Consiliului ar trebui ajustate pentru a fi compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de România.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Continuă lectura
Click pentru comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția

Avatar photo

Publicat

pe

Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.

În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.

Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.

La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.

Continuă lectura

Actualitate

Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.

Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.

”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.

Continuă lectura

Actualitate

PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni

Avatar photo

Publicat

pe

PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.

Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.

Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.

Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.

Continuă lectura

Din aceeași categorie

Trending