Urmărește-ne

Actualitate

George Simion: „Trebuie să avem Ministerul de Externe şi de Comerţ Exterior”

Avatar photo

Publicat

pe

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), împreună cu Comisia pentru antreprenoriat și turism din Camera Deputaților, a organizat duminică, la Palatul Parlamentului, Forumul antreprenorilor români din diaspora. Evenimentul a reunit sute de profesioniști, întreprinzători și investitori români din străinătate care își doresc să revină în țară și să contribuie la dezvoltarea economică a României, potrivit unui comunicat al AUR.

Președintele AUR, George Simion, a felicitat românii din diaspora pentru curajul și puterea lor de muncă, subliniind rolul esențial pe care îl au în economiile statelor vest-europene.

„Astăzi nu îmi imaginez cum s-ar descurca Spania, Italia, Germania și alte țări din Uniunea Europeană fără românii noștri. Sunt o parte importantă a economiei de acolo și îi felicit pe cei care au avut curajul să își deschidă propriile afaceri și să devină propriii lor stăpâni”, a declarat liderul AUR.

George Simion a anunțat că o viitoare guvernare AUR va aduce schimbări majore la nivel instituțional, cu accent pe întărirea relațiilor comerciale și culturale cu diaspora. În acest context, el a propus reorganizarea Ministerului Afacerilor Externe.

„În viitoarea guvernare AUR, de Ministerul de Externe nu o să se ocupe doar diplomații. Trebuie să avem Ministerul de Externe și de Comerț Exterior, pentru că relațiile economice sunt esențiale, mai ales în acești ani”, a afirmat Simion, subliniind necesitatea implicării statului în sprijinirea exporturilor românești și în dezvoltarea rețelelor de distribuție în străinătate.

La rândul său, președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism din Camera Deputaților, deputatul AUR Mohammad Murad, a declarat că românii din diaspora au reprezentat România, de multe ori, mai bine decât instituțiile statului.

Acesta a criticat lipsa de sprijin acordată de autorități românilor plecați peste hotare, în ciuda contribuției lor semnificative la economia națională.

„Ați adus an de an aproape 20 de miliarde de euro în România, dar statul v-a căutat doar atunci când a avut nevoie de voturi. În rest, patru ani nimeni nu v-a întrebat nimic și nu v-a oferit nimic”, a declarat Mohammad Murad.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Continuă lectura
Click pentru comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția

Avatar photo

Publicat

pe

Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.

În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.

Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.

La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.

Continuă lectura

Actualitate

Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.

Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.

”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.

Continuă lectura

Actualitate

PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni

Avatar photo

Publicat

pe

PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.

Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.

Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.

Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.

Continuă lectura

Din aceeași categorie

Trending