Fostul premier Sorin Grindeanu si Miss Buzau, consiliera lui, deplasare in Insulele Azore pe bani publici!

173

Ca presedinte al ANCOM, functie echivalata prin lege la nivel de ministru, Sorin Grindeanu si-a angajat 6 consilieri, fiecare castigand un plafon minim de 2.000 de euro pe luna. Unul dintre ei este Catalina Mirita, 24 de ani, o fosta Miss Buzau cu o cariera de succes in domeniul modellingului. Cum ANCOM a refuzat, pana acum, sa faca publice CV-urile consilierilor, iar, intrebat care sunt criteriile dupa care si-a angajat oamenii din cabinet, Sorin Grindeanu a raspuns: “Sunt criteriile mele, nu vreau sa intru in amanunte”.

Loading...

La finalul lunii iunie, Grupul autoritatilor europene de reglementare in domeniul serviciilor postale (ERGP) a organizat o Plenara in Insulele Azore. Din Romania a participat ANCOM, cu cinci oameni prezenti. Sorin Grindeanu si Catalina Mirita au stat doar doua zile la conferinta. Organizator a fost Autoritatea de Reglementare din Portugalia (ANACOM), cu sprijinul ERGP. Sorin Grindeanu si Catalina Mirita apar in sistemul intern al ANCOM separat de restul grupului.

Sunt trecuti pe lista intre 27 si 28 iunie 2019, in timp ce Eduard Lucian Lovin, vicepresedintele ANCOM, seful de serviciu Eugenia Oana si consilierul juridic Constantin Gabriel Maradin apar ca participanti intre 27 si 29 iunie 2019. Pentru ca nu au stat pana la finalul evenimentului, Grindeanu si Mirita nu apar, precum colegii lor, in pozele de grup realizate in fata Centrului Cultural si de Congres din Ponta Delgada, unde s-au realizat fotografiile cu toti participantii, scrie libertatea.