Fostul ministru PSD, Florian Bodog, trimis in judecata de DNA. Este acuzat ca si-a ajutat consiliera sa incaseze timp de un an salariu fara sa treaca pe la serviciu

4

Fostul ministru al Sanatatii Florian Bodog a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care este acuzat de abuz in serviciu si fals intelectual, a informat, luni, DNA.

Comunicatul DNA:

Loading...

In cauza mediatizata prin comunicatul nr. 344/VIII/3 din data de 27 aprilie 2021, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

BODOG FLORIAN DOREL, senator in Parlamentul Romaniei, la data faptelor avand functia de ministru, pentru savarsirea infractiunilor de:

– abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata (12 acte materiale),
– fals intelectual, in forma continuata (12 acte materiale),
– fals in inscrisuri sub semnatura privata (trei infractiuni);

MARCU (fosta BACIU) OLIVIA ANDREEA, la data faptelor angajata in functia de consilier personal al ministrului Sanatatii, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata (12 acte materiale).
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt:

In calitate de ministru al Sanatatii, inculpatul Bodog Florian Dorel ar fi actionat in mod direct pentru ca Marcu Olivia Andreea, angajata in functia de consilier personal, sa isi incaseze drepturile salariale pe o perioada de 12 luni fara sa se fi prezentat la serviciu si fara sa fi prestat activitatile la care era obligata prin contract; totodata, deoarece aceasta nu era prezenta fizic la locul de munca, demnitarul ar fi semnat in locul persoanei respective o serie de acte.

Concret, in perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul Bodog Florian Dorel (care in prezent nu mai ocupa functia de ministru), desi cunostea ca angajata sa in functia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu si nu a prestat activitatile la care era obligata prin contractul individual de munca si fisa postului, ar fi atestat in mod nereal prezenta acesteia la locul de munca prin semnarea foilor colective de prezenta si nu ar fi luat masuri pentru sanctionarea disciplinara. Astfel, consiliera ministrului, inculpata Marcu Olivia Andreea, ar fi obtinut drepturi salariale necuvenite de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

In acelasi context, in perioada februarie – octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnaturile persoanei respective pe doua contracte individuale de munca si pe o declaratie pe proprie raspundere, demersuri menite a produce consecinte juridice.

Ministerul Sanatatii a declarat ca se constituie parte civila in procesul penal cu suma de 75.656 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie, avand in vedere ca, la data savarsirii faptelor, inculpatul Bodog Florian Dorel avea calitatea de ministru in Guvernul Romaniei, iar faptele aveau legatura cu atributiile de serviciu ale acestuia.