Actualitate
Fermierii francezi au intrat cu tractoarele în centrul Parisului
Fermierii francezi au intrat joi dimineaţa cu tractoarele în centrul Parisului şi au ajuns până la Turnul Eiffel pentru a exprima revendicările sectorului, care a fost mobilizat în ultimele săptămâni în toată Franţa.
Scopul sindicatului Coordination Rurale este acela de a protesta în special faţă de acordul de liber schimb dintre UE şi ţările Mercosur, dar şi împotriva modului în care Guvernul francez a gestionat focarul de dermatoză nodulară bovină, care a stârnit furia fermierilor la începutul lunii decembrie în sud-vestul Franţei.
Începând din iarna anului 2024, fermierii cer simplificarea procedurilor administrative şi o relaxare a reglementărilor, în special a celor europene, pe care le consideră prea restrictive şi susceptibile de a crea o concurenţă neloială.
„Vom veni cu orice preţ pentru a ne exprima revendicările”, a declarat miercuri pentru AFP Eloi Nespoulous, preşedintele subsidiarei din Occitanie (sud-vestul Franţei) a sindicatului Coordination rurale, în timp ce conducea un şir de 40 de tractoare.