Urmărește-ne

Actualitate

Din 2026, Grecia permite înrolarea voluntară în armată a femeilor

Avatar photo

Publicat

pe

Recrutarea voluntară a femeilor în Forțele Armate ale Greciei va debuta în anul 2026, odată cu formarea unei unități pilot compuse din 100 până la 150 de recrute, a anunțat ministrul Apărării, Nikos Dendias.

„Vom începe recrutarea voluntară a femeilor în 2026. Vom crea o unitate de 100 până la 150 de voluntare pentru a consolida și mai mult legătura dintre femei și Forțele Armate”, a declarat Dendias în cadrul celei de-a 4-a Conferințe Economice Naftemporiki.

Potrivit ministrului, femeile reprezintă în prezent aproximativ 17% din personalul Forțelor Armate ale Greciei, un procent apropiat de media globală. „Trebuie însă să mergem mai departe – să dezvoltăm infrastructura, mentalitatea și cultura necesare pentru ca, atunci când va fi nevoie, femeile să poată servi alături de bărbați în Forțele Armate Grecești”, a adăugat el.

Grecia se va alătura astfel unui grup restrâns de state europene care permit femeilor să se înroleze voluntar în armată, precum Cipru, Finlanda, Elveția și Austria. În aprilie 2024, Parlamentul cipriot a aprobat o lege care permite femeilor să se înscrie, dacă doresc, în serviciul militar. În Finlanda, femeile pot participa voluntar la serviciul militar, în aceleași condiții ca bărbații, iar în Elveția, din 2024, acestea se pot înrola în toate ramurile armatei, inclusiv în unități de luptă.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Actualitate

FMI recomandă României „reforme structurale ambițioase”

Avatar photo

Publicat

pe

Board-ul Fondului Monetar Internațional (FMI) solicită României implementarea unui mix adecvat de politici fiscale și reforme structurale ambițioase, menite să sprijine creșterea economică, să restabilească sustenabilitatea fiscală și să protejeze stabilitatea financiară, potrivit raportului rezultat în urma consultărilor de la București pe baza Articolului IV.

Directorii FMI au apreciat pachetul de reforme fiscale pentru perioada 2025-2026, subliniind că este un pas important în reducerea deficitelor gemene și că este esențială implementarea completă a acestora, urmată de ajustări pe termen mediu pentru consolidarea încrederii pieței.

Recomandările includ mobilizarea suplimentară a veniturilor, îmbunătățirea echității fiscale și menținerea atractivității pentru investiții. Oficialii FMI au atras atenția asupra necesității unei abordări prudente a politicii monetare, având în vedere presiunile inflaționiste, și au recomandat creșterea graduală a flexibilității cursului de schimb pentru a spori reziliența economiei.

FMI a salutat și soliditatea sectorului financiar românesc, dar a subliniat importanța monitorizării calității activelor bancare, testelor de stres și consolidării managementului crizelor.

În ceea ce privește reformele structurale, instituția recomandă autorităților să accelereze implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, să îmbunătățească managementul investițiilor publice și să optimizeze guvernanța întreprinderilor de stat, pentru a crește atractivitatea României pentru investiții. Investițiile în capitalul uman și tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon sunt considerate cruciale pentru creșterea pe termen mediu și securitatea energetică.

Misiunea FMI, condusă de Joong Shik Kang, a avut loc în septembrie 2025 și a inclus întâlniri cu oficiali guvernamentali, reprezentanți ai sectorului privat și organizațiilor neguvernamentale. Consultările Articolului IV reprezintă un exercițiu anual obligatoriu pentru toate statele membre, cu scopul evaluării economiei și formulării de recomandări privind politicile monetare și fiscale.

În prezent, România nu are un acord de finanțare cu FMI, iar Fondul estimează o creștere economică de 1% în 2025 și 1,4% în 2026, sub nivelul previziunilor din primăvară, de 1,6% și, respectiv, 2,8%.

Continuă lectura

Actualitate

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE pentru un „protest ferm”

Avatar photo

Publicat

pe

Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat vineri la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru discuții privind drona care a pătruns în spațiul aerian român pe 10 noiembrie.

MAE a prezentat ambasadorului dovezi „palpabile, ample și solide” care confirmă că vehiculul aerian fără pilot aparține forțelor militare ruse și a fost implicat în atacurile nocturne asupra infrastructurii civile ucrainene din apropierea graniței cu România. Fragmentele recuperate de autoritățile române de la locul prăbușirii dronelor probează fără dubiu implicarea acestora.

Ministerul a exprimat „protestul ferm” al României față de acest act „inacceptabil și iresponsabil”, subliniind că astfel de situații repetate reprezintă riscuri majore pentru siguranța cetățenilor și securitatea națională.

MAE a condamnat atacurile ilegale împotriva infrastructurii civile ucrainene și a reamintit responsabilitatea exclusivă a Rusiei în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Totodată, ministerul a subliniat că România are dreptul să-și protejeze cetățenii și teritoriul prin toate mijloacele legale și politice, inclusiv sancțiuni.

„În pofida acțiunii ilegale a Federației Ruse, cetățenii români nu au fost în niciun moment în pericol direct. România și aliații săi au capabilitățile necesare pentru a gestiona orice risc și sunt în permanentă coordonare cu partenerii din UE și NATO”, precizează MAE.

Continuă lectura

Actualitate

Catedrala Națională și-a închis din nou porțile pentru public

Avatar photo

Publicat

pe

Patriarhia Română anunță credincioșii în perioada 15 – 29 noiembrie, Catedrala Națională va fi închisă pentru public, urmând ca vizitatorii să poată reveni între 30 noiembrie și 2 decembrie, cu ocazia sărbătorilor legate de hramul Catedralei și de Ziua Națională a României”, a informat Agenția Basilica.

Pe 30 noiembrie, cu prilejul praznicului Sfântului Apostol Andrei, catedrala va găzdui Sfânta Liturghie între orele 9:00 – 12:00, iar pe 1 decembrie, de Ziua Națională, va avea loc slujba de Te Deum. În 2 decembrie, Catedrala va fi deschisă pentru vizitare, după care va fi din nou închisă între 3 și 23 decembrie pentru continuarea lucrărilor.

Începând cu 24 decembrie și până pe 8 ianuarie 2026, Catedrala va fi deschisă zilnic între orele 9:00 – 17:00. În perioadele în care este închisă, credincioșii se pot ruga la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, situat în apropiere.

Pictura în mozaic de tradiție bizantină a Catedralei a fost sfințită pe 26 octombrie de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și de Patriarhul Daniel, iar ulterior aproximativ 315.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfântului Apostol Andrei și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Continuă lectura

Trending