Urmărește-ne

Economie

Deficit comercial de 1 miliard € la Cluj în primele 7 luni

Avatar photo

Publicat

pe

Deficitul comercial al județului Cluj a depășit, pentru prima dată în ultima perioadă, pragul de 1 miliard de euro în primele șapte luni ale acestui an, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică publicate astăzi.

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, exporturile Clujului au însumat 1,7 miliarde de euro, în timp ce importurile au ajuns la 2,76 miliarde de euro. Comparativ cu aceeași perioadă din 2024, exporturile au scăzut ușor cu 0,4%, iar importurile au crescut cu 0,5%, generând un deficit comercial de 1 miliard de euro, în creștere cu 2% față de anul precedent.

Producția industrială și cifra de afaceri

  • August 2025: producția industrială a crescut cu 3% față de august 2024.
  • Perioada 1 ianuarie – 31 august 2025: indicele producției industriale a fost 104,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, semnalând o evoluție pozitivă a sectorului industrial.

În ceea ce privește cifra de afaceri din industrie, aceasta a scăzut ușor în luna august, cu 1,7%, însă pe primele opt luni ale anului a înregistrat o creștere de 3,8% față de perioada similară din 2024.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Actualitate

Isărescu explică motivele creșterii inflației

Avatar photo

Publicat

pe

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că rata anuală a inflaţiei în trimestrul 3 al anului a accelerat pentru că s-au eliminat plafoanele pentru tarifele la energie electrică şi pentru că au crescut cotele de TVA.

De asemenea, Isărescu a adăugat că s-a înregistrat şi o dinamică ridicată a costurilor unitare cu forţa de muncă în anumite sectoare. Mugur Isărescu a prezentat, vineri, raportul asupra inflaţiei pe trimestrul 3.  

Rata anuală a inflaţiei a accelerat în trimestrul 3 – 2025 datorită următorilor factori: s-au eliminat plafoanele pentru tarifele la energie electrică, au crescut cotele TVA şi nivelul accizelor. Apoi, am avut o dinamică ridicată a costurilor unitare cu forţa de muncă în anumite sectoare, în special în industria alimentară, la serviciile de piaţă şi am avut şi o continuare a tendinţei ascendente a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt, în sensul temperării creşterilor de preţ, avem o temperare a cererii de consum, apoi o evoluţie echilibrată, să-i spunem benignă, în ceea ce priveşte cotaţiile internaţionale ale petrolului şi s-a beneficiat şi de corecţii consistente în sensul scăderilor la preţurile legumelor şi fructelor”, a afirmat Mugur Isărescu.

Continuă lectura

Actualitate

Hotelul din avion: brașoveanul achiziționează a doua aeronavă

Avatar photo

Publicat

pe

Antreprenorul brașovean care va transforma un avion într-un hotel la Râșnov a cumpărat recent o nouă aeronavă, au anunțat reprezentanții platformei de licitații azitis.com. „Vom mai vedea aeronave pe șoselele României în perioada următoare, pentru că alte două cadre de avioane așteaptă să fie transportate de la aeroportul Otopeni. Un alt avion a fost adjudecat de un alt om de afaceri din țară”, a declarat Flavius Drăghici, COO azitis.com.

Pe platformă mai sunt listate două avioane și două cadre de aeronavă, care stârnesc interesul investitorilor, în special din domeniile HoReCa și evenimente. Avioanele, cu și fără motoare, au aparținut companiei Blue Air, aflată în faliment din iulie 2025. Compania, deținută de stat, a intrat în insolvență în martie 2023.

Modelele fără motor — Boeing 737-530, B737-5L9 și B737-322 — au fost adjudecate de antreprenori români pentru peste 45.000 de euro fiecare și urmează să fie transformate în hoteluri și restaurante.

În prezent, platforma oferă spre vânzare un cadru de aeronavă Boeing 737-530, fabricat în 1991, cu 120 de locuri, aflat în conservare din 2020; un cadru Boeing 737-3YO, tot din 1991, cu 118 locuri, în stare bună; și două avioane Boeing 737-500 care pot fi repuse în funcțiune.

Prețul de pornire este de 238.250 euro pentru fiecare avion, iar pentru cadrele de aeronavă licitația începe de la 10.750, respectiv 11.000 euro.

Continuă lectura

Actualitate

Tesla domină piața mașinilor electrice din România

Avatar photo

Publicat

pe

Datele DRPCIV pentru luna octombrie 2025 arată o dinamică interesantă pe piața mașinilor electrice din România. Înmatriculările rămân moderate, dar concurența se intensifică, mai ales între producătorii asiatici și europeni.

Tesla Model 3 rămâne lider cu 167 de unități înmatriculate, urmat de Model Y cu 92 de exemplare. Deși Hyundai, Renault și BYD introduc modele noi, Tesla continuă să fie standardul pentru cumpărătorii români, oferind un echilibru greu de egalat între autonomie, performanță și preț.

Cea mai mare surpriză a lunii este Hyundai Inster, care a debutat cu 81 de unități vândute. Modelul, poziționat sub Kona, atrage clienții prin autonomia de peste 350 km și prețul competitiv. Modelele mai mari din gamă, Ioniq 5 și Ioniq 6, rămân prezențe constante, cu 9, respectiv 2 unități înmatriculate.

Dacia Spring, care odinioară domina vânzările, a ajuns la doar 12 unități în octombrie, semnalând un interes în scădere în favoarea modelelor mai moderne și mai sigure.

Continuă lectura

Trending