Urmărește-ne

Actualitate

David Popovici reclamă întârzieri la premierile ANS

Avatar photo

Publicat

pe

Campionul olimpic și mondial David Popovici a declarat că nu a primit încă premierile restante de la Agenția Națională pentru Sport (ANS), unele dintre acestea datând încă din vara anului 2024. El susține că situația nu este izolată, afectând numeroși alți sportivi.

Înotătorul a abordat problema în cadrul Galei #BeActive organizate de ANS, subliniind că sportivii nu ar trebui să fie nevoiți să aștepte luni întregi pentru recunoașterea financiară a performanțelor lor. „Sper ca pentru mine, dar și pentru ceilalți sportivi să se remedieze situația. Sportul este cel mai bun ambasador al țării și cred cu tărie că ar trebui să fie o prioritate națională. Dacă s-ar pune mai mult accent pe sport, am avea toți de câștigat, inclusiv o societate mai educată”, a spus Popovici.

Întrebat dacă există sportivi care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza întârzierilor, campionul a confirmat: „Da, nu este o realitate prea frumoasă. Sportul este deja foarte dificil, iar dacă nu ești recompensat pe măsura efortului, devine extrem de greu. Pentru a continua în sport mulți ani, trebuie să-ți câștigi și pâinea.” Popovici a subliniat că tensiunile financiare afectează performanța și motivația sportivilor.

Întreb, ascult și scriu despre ce se întâmplă în jurul nostru, cu speranța că un articol bun poate schimba felul în care vedem lumea.

Continuă lectura
Click pentru comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Rogobete: „Nu am dreptul să mă exprim pe cazurile de malpraxis”

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat vehement că nu se exprimă în cazurile de potențial malpraxis din Buzău și Constanța, acolo unde mai mulți pacienți au murit în urma unor complicații medicale.

Rogobete a refuzat să se pronunțe asupra potențialului caz de malpraxis înainte de finalizarea investigațiilor și a criticat politizarea acestor situații, care, în opinia sa, afectează încrederea publicului în sistemul medical.

„Pentru ambele cazuri, eu nu o să-mi dau niciodată cu părerea din punct de vedere medical, pentru că nu am acest drept. Conduita terapeutică, modul în care au acționat medicii, dacă au acționat la timp, dacă au greșit, este apanajul exclusiv al Colegiului Medicilor din România și oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru. Atunci când apar astfel de situații cu privire efectiv la activitatea medicală sau la tratamentul aplicat unui pacient, Colegiul Medicilor este cel în măsură și singurul, de altfel, din această țară, să verifice dacă lucrurile au fost făcute corespunzător sau nu”, a spus acesta.

Continuă lectura

Actualitate

Sindicaliștii din MAI se opun creșterii vârstei de pensionare

Avatar photo

Publicat

pe

Sindicatul Europol anunță, marți, că sindicaliștii din MAI – Federația Publisind – au fost invitați să participe la o ședință de lucru alături de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Întâlnirea la care participă sindicaliștii are legătură directă cu declarațiile recente date de premierul Bolojan și și ministrul MApN, Radu Miruță despre creșterea vârstei de pensionare a personalului din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Sindicaliștii precizează că „polițiștii și militarii nu vor fi de acord să suporte consecințele deciziilor unor oameni politici care nu au lucrat nici măcar o zi într-un astfel de sistem, pe care nu îl înțeleg și pe care îl judecă strict electoral”. 

Sindicatul atrage atenția că, în urma declarațiilor, aproximativ 25.000 de angajați (polițiști, pompieri și militari) iau în calcul plecarea din sistem prin pensionare. Sindicaliștii avertizează că și personalul tânăr din sistem „se va reorienta spre alte locuri de muncă, alegând demisia, ceea ce va duce la slăbirea gravă a capacității statului de a asigura siguranța cetățenilor”. 

Continuă lectura

Actualitate

Miruță neagă declarația despre SUA și Groenlanda: „Complet neadevărat”

Avatar photo

Publicat

pe

„Este exclus și declarația nu a fost astfel”, spune, marți, Radu Miruță, ministrul Apărării, după ce luni a vorbit despre ce posibilități ar avea România dacă SUA ar trimite trupe în Groenlanda.

„Titlul este complet neadevărat. Dați-vă seama că dacă ar fi fost o astfel de declarație, ar fi existat niște răspunsuri. (…) Este exclus și declarația nu a fost astfel. Eu nu mă întorc cu o declarație pe care o dau într-o zi, eventual spun că e o declarație greșită pe care o regret. Dar în cazul ăsta, declarația pe care am dat-o a fost ca răspuns la întrebarea care sunt opțiunile în caz de… Și eu am explicat în cazul invocării articolului 5, ce prevede cu NATO, cu responsabilitatea României pentru flancul de sud-est, în cazul unei coaliții de voință, care este ordinea deciziilor. Sunt nicio formă, dar, vă repet, este preocuparea asta de a propaga informații”, a spus Radu Miruță.

Întrebat dacă s-ar putea să se ajungă pe masa CSAT-ului o astfel de temă, cum ar fi trimiterea de trupe românești în Groenlanda, Miruță a spus că „nu suntem sub nicio formă în această situație”.

Continuă lectura

Trending