Actualitate
Codurile de boală, modificate pentru reducerea inechităților
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță modificarea codurilor de boală, în urma deciziei privind neplata primei zile de concediu medical, precizând că noile reguli vor fi puse în transparență decizională în această săptămână, pentru a reduce inechitățile.
„Eu am spus de la început că aceasta este o măsură tranzitorie, care se poate opri oricând. Şi mai mult decât atât, ea va fi nuanţată. Am avut săptămâna trecută o întâlnire aplicată şi bună, din acest punct de vedere, cu asociaţiile de pacienţi reprezentative şi vor fi o serie de modificări care să reducă inechităţile pe cât se poate de mult”, a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, la Antena 3, despre nemulţumirile legate de decizia Guvernului prin care prima zi de concediu medical nu va fi plătită, care a intrat astăzi în vigoare, potrivit News.ro.
Ministrul Sănătăţii a arătat că ”se lucrează la regândirea codurilor de boală”.
„De exemplu, codul 01 înseamnă boală obişnuită, dar imaginaţi-vă că în acest cod 01 de boală obişnuită apar şi bolile rare, care de fapt nu sunt boli obişnuite. Şi atunci am convenit împreună cu echipa din Ministerul Sănătăţii, dar şi cu sugestiile venite de la asociaţiile de pacienţi, să regândim şi să reclasificăm codurile de boală. Nu va fi o muncă care va dura foarte mult, pentru că discutăm aici de 14 sau 16 coduri de boală. Odată cu regândirea şi restabilirea codurilor de boală, pentru noile coduri de boală şi de încadrarea patologiilor, cu siguranţă că vor putea fi făcute excepţii. Şi o idee cu care eu am venit şi asociaţiile de pacienţi au agreat-o, ar fi ca pentru concediile medicale repetitive, pentru acelaşi cod de boală, vă dau un exemplu, pentru un pacient oncologic care are nevoie de radioterapie, este evident că tot la o perioadă de câteva zile sau la câteva săptămâni are nevoie de acel concediu medical, pentru radioterapie, acolo nu există niciun dubiu. E doar un exemplu, sigur că se poate aplica pentru mai multe alte patologii şi, pe acest principiu, se vor construi normele de aplicare. Ele sunt într-o oarecare măsură deja construite, le vom pune în transparenţă decizională în această săptămână, pentru a reduce cât se poate de mult din inechităţi”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Actualitate
Horațiu Potra se plânge că nu mai suportă detenția
Mercenarul Horațiu Potra a cerut modificarea regimului de detenție, susținând că nu mai poate suporta condițiile din închisoarea de maximă siguranță. Cererea a fost formulată după ce i s-a făcut rău în fața judecătorilor, iar instanța urmează să decidă astăzi.
În mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv execută măsura în regim închis, însă o comisie a penitenciarului a stabilit pentru el un nivel mai restrictiv. Regimul de maximă securitate presupune izolare accentuată, mai puțini colegi de celulă și un număr redus de ore petrecute în aer liber, comparativ cu regimul închis standard. Potra susține că aceste condiții sunt nejustificate în cazul său.
Luni, în timpul ședinței de judecată, mercenarului i s-a făcut rău și a leșinat, după ce nu mâncase timp de aproape opt ore.
La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar acesta și-a revenit după ce a primit apă și produse dulci.
Actualitate
Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: „O inadvertență fără efect profesional”
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, răspunde acuzației lansate de ziariștii de la Cotidianul, potrivit cărora ar fi ”mințit în CV” și, într-o declarație exclusivă pentru MEDIAFAX, arată că a fost doar o inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional.
Cotidianul a scris joi dimineață că ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.
”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban pentru MEDIAFAX.
Actualitate
PSD cere demisia Dianei Buzoianu dacă nu prezintă soluții pentru Barajul Mihăileni
PSD solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, dacă aceasta nu va veni luni în Parlament cu soluții pentru repornirea lucrărilor la Barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara.
„Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, joi, la Prima News, arată news.ro.
Ministrul Buzoianu, invitată la Ora Guvernului pe tema „Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investițiilor strategice”, nu a dat curs invitației. Ea este așteptată luni, 2 martie, de la ora 16:00.
Proiectul, aflat la stadiul de 100% pentru corpul principal al barajului, a fost oprit după ce Curtea de Apel Cluj a admis recursul asociației de mediu Declic și a anulat autorizația de construire din 1987. „Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată”, au precizat reprezentanții Declic, adăugând că „proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani”.
-
Actualitate5 luni în urmăDublă tragedie. Copii găsiți morți într-o baltă
-
Actualitate4 luni în urmăChatGPT sub lupă: 47.000 de conversații analizate
-
Tech5 luni în urmăChatGPT va oferi materiale erotice pentru adulți
-
Cultură5 luni în urmăPremiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi
-
Actualitate4 luni în urmăDNSC avertizează: nu oferiți date personale în mesaje suspecte
-
Actualitate4 luni în urmăMariah Carey câștigă milioane anual din „All I Want for Christmas Is You”
-
Actualitate4 luni în urmăWhatsApp a stârnit reacții cu o simplă postare: „Vă vedem”
-
Social5 luni în urmăCondamnată la închisoare după vaccinări fictive în pandemie
