CCR desfiinteaza completurile de trei judecatori si arunca justitia in era cand deciziile se luau Kisellef! Ce se intampla in dosarul lui Dragnea

12

Curtea Constitutionala mai aplica o lovitura dura sistemului de justitie. CCR a admis, miercuri, sesizarea lui Iordache, fostul ministru care a dat OUG 13, privind conflictul dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pe tema constituirii completurilor de trei judecatori. Astfel, CCR a decis ca aceste completuri au fost nelegal constituite, printre care si cel care l-a condamnat initial pe Dragnea.

Loading...

Decizia de admitere a fost luata cu 5 voturi „pentru” si 4 „impotriva”. Au votat impotriva luarii acestei decizii judecatorii Livia Stanciu, Simina Tanasescu, Daniel Morar si Mona Pivniceru. In favoarea deciziei au votat judecatorii Valer Dorneanu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Marian Enache si Attila Varga.

Cauzele care nu au sentinte definitive pana la 1 ianuarie 2019 ar putea fi rejudecate de completurile de cinci.

Intr-o reactie rapida, USR au anunta ca decizia Curtii este o „lovitura devastatoare” care ii scapa pe „infractorii din partidele de la putere” de raspunderea penala.

„De decizia de astazi a CCR ar putea beneficia toti cei judecati si condamnati pentru fapte de coruptie de un complet de trei judecatori in perioada 2003-2019. Pe lista se afla Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani si 6 luni de inchisoare in dosarul angajarilor fictive de la Protectia Copilului Teleorman, Darius Valcov, condamnat in prima instanta la 8 ani de inchisoare cu executare, Viorel Hrebenciuc, condamnat in prima instanta la 2 ani de inchisoare cu executare, Radu Mazare, condamnat definitiv la 9 ani de inchisoare, baronul de Constanta Nicusor Constantinescu, condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare, Dan Sova si multi altii”, se arata in comunicat.

Pronuntarea in acest dosar a fost amanata de cinci ori pana in prezent.

Cererea a fost depusa in 22 martie de catre Florin Iordache, caruia Liviu Dragnea, aflat in concediu cu probleme medicale, i-a delegat atributiile.

Sesizarea vizeaza lipsa completurilor de trei judecatori specializate in fapte de coruptie de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Florin Iordache reclama ”refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptata de Parlament si substituirea in acest mod, implicit, autoritatii legiuitoare prin neconstituirea, in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, de completuri de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate”.

Sefa ICCJ Cristina Tarcea i-a scris presedintelui Curtii Constitutionale ca Austria este singurul stat afiliat Retelei Presedintilor Curtilor Supreme de Justitie din UE care are complete specializate in cauze de coruptie.

Tarcea ii transmite lui Dorneanu ca a adresat urmatoarea intrebare Retelei Presedintilor Curtilor Supreme de Justitie din UE: „Dispuneti la nivelul Curtii Supreme sau la nivelul altor instante nationale de complete specializate in cauze de coruptie?”.

Ea spune ca pana la termenul de 17 aprilie a primit 19 raspunsuri. Din aceste raspunsuri, a rezultat ca 13 state nu au deloc complete specializate in cauze de coruptie.

Alte cinci state nu au complete specializate in cauze de coruptie la nivelul Curtii Supreme, dar la nivelul altor instante au complete sau judecatori specializati in cauze de coruptie.

Austria este singurul stat UE care are astfel de completuri.

PNL a cerut Curtii Constitutionale a Romaniei sa suspende procedura de judecata a cererii depuse de Florin Iordache, considerand ca articolul din Regulament in temeiul caruia a fost inaintata cererea este in dezacord cu prevederile legii fundamentale, motiv pentru care liberalii au inaintat si o sesizare de neconstitutionalitate, cu acest subiect.

In 20 mai, CCR a respins sesizarea PNL si a stabilit ca Florin Iordache avea dreptul de a sesiza existenta unui conflict de natura constitutionala.

Chestiunea lipsei completurilor specializate de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost ridicata si de catre avocatii liderului PSD, Liviu Dragnea, in dosarul angajarilor fictive de la DGASPC Teleorman. Intre timp, insa, Dragnea a fost condamnat definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie la trei ani si sase luni de inchisoare.