Sanctiunile imprevizibile si excesive, mesajele contradictorii ale oficialilor si problemele grave de personal (cauzate si de pensionarile anticipate din sistem) submineaza eforturile de combatere a pandemiei, potrivit raportului realizat de think tank-ul – Expert Forum: „Criza amenzilor: cum trebuie combatuta epidemia?”
Expert Forum a solicitat Inspectoratelor Judetene de Politie si Politiei Romane date despre cuantumul si numarul de sanctiuni contraventionale aplicate, a realizat un studiu comparativ, dar are si mai multe concluzii pentru autoritati.
Expert Forum precizeaza ca majoritatea IJP-urilor au raspuns solicitarilor incadrandu-se in termenul legal standard prevazut de lege, exceptiile au fost Bucuresti, Olt si Vaslui.
Principalele recomandari: revizuirea cadrului legal, amnistia fiscala pentru a rezolva problema amenzilor, gestionarea problemei de personal din institutiile de ordine publica, dar si responsabilizarea individuala a cetatenilor – nu guvernarea prin frica -, coordonarea mesajelor publice.
Judetele cu cele mai mari valori totale ale amenzilor aplicate pe intreaga perioada sunt Bihor, Dolj, Iasi, Prahova si Timis.
Judetul Bihor a aplicat cele mai mari amenzi si se remarca detasat cu suma totala de 40.607.840 de lei, dublu fata de judetul imediat urmator, Dolj, care a aplicat amenzi in valoare de 17.926.669 de lei.
Judetele cu cele mai mici sume totale ale amenzilor aplicate sunt Gorj, Covasna, Arad, Hunedoara si Harghita.
Prin comparatie, Gorj a aplicat amenzi de 1.090.900 de lei, o suma de aproape 40 de ori mai mica fata de cea din judetul Bihor.
„Aceste diferente foarte mari atat intre cele mai mari si cele mai mici amenzi aplicate, cat si diferenta dintre suma totala a amenzilor aplicate la nivelul judetului Bihor si urmatoarele judete nu se poate justifica in niciun fel,” noteaza Expert Forum, conform Ziare.com.
La capitolul numeric, cel mai mare numar de amenzi a fost aplicat in judetul Prahova (11.462), urmat de Constanta (9.556), Iasi (8.720), Dolj (7.846) si Timis (7.658).
La polul opus, judetele care au aplicat cel mai mic numar de amenzi sunt Gorj, Covasna, Mehedinti, Tulcea si Harghita.
Analiza Expert Forum poate fi citita pe site-ul think-tank-ului.