Analistul economic Moise Guran s-a declarat convins ca previzibila criza financiara va lovi puternic Romania.

Loading...

„Mai ataca iranienii nu stiu ce prin Golf, creste titeiul, se agita pietele, se scumpeste finantarea. In final, o sa ne trezim la sfarsit de an si-o sa zica ‘Mama, da’ ce-au crescut dobinzile!’, ‘Mama, dar nu mai avem de unde sa luam bani!’

In mod inevitabil, catre asta ne ducem. Nu stiu cat de departe e zidul asta, dar el e acolo si ne ducem spre el cu viteza mare”, a declarat Guran in cadrul emisiunii „Piata Victoriei”.

Guvernul Romaniei se imprumuta in prezent la dobanzi de doua ori mai mare fata de Ungaria si Polonia, in contextul in care Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE) estimeaza ca deficitul bugetar al tarii noastre va depasi pragul de 3% stabilit prin tratatele europene.

Datoria externa a Romaniei a crescut cu peste 8 miliarde de euro in primele luni ale acestui an, cea mai mare parte apartinand emisiunilor de euroobligatiuni ale Ministerului Finantelor, a anuntat vineri BNR.

„Cresterea datoriei publice directe in primele sapte luni ale anului 2019 a provenit in principal din emisiunile de euroobligatiuni ale Ministerului Finantelor Publice, in valoare nominala de 5.000 milioane euro (5 miliarde de euro), precum si din influenta preturilor titlurilor de valoare emise de administratia publica, in valoare de 2.134 milioane euro”, arata banca centrala.

Potrivit acesteia, in perioada ianuarie-iulie 2019, datoria externa totala a crescut cu 8.194 milioane euro. In structura, datoria externa pe termen lung a insumat 73.331 milioane euro la 31 iulie 2019 (68,1 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 7,9 la suta fata de 31 decembrie 2018, iar datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 31 iulie 2019 nivelul de 34 280 milioane euro (31,9 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 9 la suta fata de 31 decembrie 2018. In acelasi interval, contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 6,025 miliarde de euro, in crestere cu circa 24% comparativ cu cel din perioada similara din 2018, de 4,859 miliarde euro, informeaza BNR.