Romania este lovita in aceste zile de un val de canicula. Temperaturile extreme au favorizat si aparitia multor tantari, mai ales ca autoritatile locale nu au luat masuri inca din primavara. Cinci specii noi de tantari periculosi s-au adaptat climei din Romania, din pricina incalzirii planetei. Tantarii pot aduce boli tropicale, inclusiv malarie.

Loading...

In ultima jumatate de secol, temperatura medie din tara noastra a crescut cu aproape un grad, dupa cum arata un studiu efectuat de Universitatea de stiinte Agricole din Iasi, la care au participat si specialisti din alte state europene. Cercetatorii au analizat cum au evoluat temperaturile in Romania din 1961 pana in 2017. Studiul a indicat o incalzire a atmosferei de la noi cu 0,72 de grade Celsius.

Aceasta crestere a temperaturii – spun specialistii – a facut posibila adaptarea la clima de la noi a unor specii de tantari care pot transmite boli periculoase – inclusiv malaria, boala eradicata acum o jumatate de secol, transmimte Protv.

Liviu Miron, profesor Facultatea de Medicina Veterinara Iasi: “O specie am gasit-o noua acum cativa ani – anofeles athropavus – care e originara din Nordul Sardinie. Ele sunt potential malarigene. Ei se pot dezvolta datorita climei de acum si se poate favoriza si din cauza studentilor care vin din alte tari si poarta in ei gena malaria. Daca ii inteapa pe ei atunci se poate transmite malaria.”

in urmatorii ani, situatia va deveni si mai periculoasa – avertizeaza cercetatorii care au facut studiul.

Pana in 2035, in Romania temperaturile vor creste cu inca 0,7 grade Celsius iar incalzirea va permite si altor specii de tantari sa se adapteze. Nu este exclus sa se inmulteasca si cazurile de boli tropicale.

Liviu Miron, profesor Facultatea de Medicina Veterinara Iasi: ”incalzirea numai cu o zecime de grad pentru 28 de zile, cat dureaza un ciclu biologic la tantar favorizeaza si diminueaza aceasta perioada a ciclului, iar tantarii se multiplica mai repede. Asistam la o crestere a speciilor de tantari cu 100% la 0,1 grade. in ultimii 5-6 ani de cand au venit aceste valuri de aer tropical au adus diferite elemente parazitare catre continent. Au inceput sa apara boli tropicale cu care noi nu ne-am intalnit pana acum.”

Din cauza temperilor tot mai mari, tantarii si-au schimbat si comportamentul. Sunt mult mai agresivi si ataca in orice perioada a zilei, nu doar la apus.

Silviu Gurlui, specialist in probleme de mediu: “Cresterea temperaturii si a poluarii duc la o raspandire si deplasare majora a tantarilor dinspre o zona, spre alta si la agresivitatea lor. Populatia de tantari a crescut mult si sunt mai agresivi. Trebuie sa intelegem adaptarea lor la clima altfel va fi foarte grav.”

Carmen Dorobat, managerul Spitalului de Boli Infectioase Iasi: “Este extrem de cald si cu atat mai mult aceste fapturi isi modifica stilul de viata si trebuie sa fim atenti. intepatura de tantar poate duce la infectii, cum e West Nile care apare la 20% din cazuri iar acolo poate aparea meningita, encefalita si trebuie sa avem mare grija.Anul trecut am avut 3 decese.”

Pentru a va proteja impotriva tantarilor, medicii recomanda folosirea unor lotiuni speciale. In plus, in special seara, ar trebui sa purtati bluze cu maneci lungi si pantaloni – astfel incat pielea sa nu fie la vedere.