Angela Merkel, apel catre germani: Renuntati la calatorii, ramaneti acasa. Este instrumentul cel mai eficient de care dispunem

23

Cancelarul german Angela Merkel a facut sambata un apel solemn catre poporul german, cerandu-le conationalilor sai sa reduca la maximum relationarea sociala. Mai mult, ea le recomanda germanilor chiar sa ramana la acasa, in timp ce epidemia de coronavirus cunoaste o accelerare semnificativa in Germania, relateaza DPA si AFP, preluate de Agerpres.

„Renuntati la orice calatorie care nu este intr-adevar necesara, la orice celebrare care nu este cu adevarat necesara. Cautati sa ramaneti acasa, la resedinta voastra, in masura posibilului”, a declarat cancelarul in podcastul saptamanal publicat sambata.

Loading...

„Cum va fi la iarna, cum va fi Craciunul nostru, se va decide in zilele si saptamanile urmatoare. Cu totii vom decide asta prin actiunile noastre”, a mai afirmat Angela Merkel.

„Trebuie sa facem acum totul pentru a ne asigura ca virusul nu se raspandeste necontrolat. in prezent, fiecare zi conteaza”, a insistat cancelarul.

Germania se afla intr-o „faza foarte grava” a pandemiei, a declarat Merkel.

„Numarul de noi infectii creste vertiginos de la o zi la alta”, a spus ea, adaugand ca pandemia se propaga din nou rapid, mai repede decat la inceputul ei, in urma cu mai bine de jumatate de an.

Germania a inregistrat 7.830 de cazuri noi de contaminare cu SARS-CoV-2 in ultimele 24 de ore, un record pentru aceasta tara dupa declansarea pandemiei de COVID-19, potrivit datelor oficiale publicate sambata. in total, 9.767 de decese, adica mai mult cu 33 decat in ajun, au fost inregistrate de la inceputul crizei sanitare care a lovit Germania, intr-o mai mica masura totusi decat pe vecinele sale europene.

Pentru a combate revenirea epidemiei, Angela Merkel, de formatie de om de stiinta, a amintit importanta respectarii distantarii si aerisirii frecvente a spatiilor inchise, explicand totodata ca de acum trebuie „mers mai departe”.

„Daca fiecare dintre noi isi reduce acum in mod semnificativ numarul intalnirilor in afara propriei familii o anumita perioada, putem reusi sa oprim si chiar sa inversam tendinta multiplicarii infectiilor”, a recomandat ea.

Estimand ca este vorba pentru multi de o „renuntare dificila”, Angela Merkel a precizat ca acest efort temporar permite de asemenea sa se evite supraincarcarea sistemului de sanatate, sa se mentina deschise scolile si gradinitele si sa fie salvate economia si locurile de munca.

„Este instrumentul cel mai eficient de care dispunem in prezent pentru a lupta impotriva pandemiei. Acum este mai necesar ca oricand”, a adaugat ea.

Restrictiile autoritatilor, anulate in justitie

Acest apel intervine la cateva zile dupa o noua reuniune de criza intre cancelar si lideri regionali germani, care au stabilit miercuri o foaie de parcurs nationala ce mentioneaza noi restrictii, printre care inchiderea barurilor si restaurantelor in timpul noptii incepand de la un anumit nivel al contaminarilor.

Dar aceasta strategie a guvernului german a fost primita defavorabil in numeroase landuri, unde justitia a respins aceste masuri considerandu-le disproportionate.

La Berlin, de exemplu, tribunalul administrativ a anulat vineri obligatia impusa localurilor din capitala de a se inchide intre 23:00 si 06:00.