Când ne referim la neomarxism, marxism cultural, Freudo-marxism, progresism și dogma corectitudinii politice trebuie sa avem in vedere ideile politice ale fondatorilor Școlii de la Frankfurt. Lucrările lui Antonio Gramsci, Theodor Adorno, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Georg Lukacs devin tezele fundamentale ale multiculturalismului, o noua direcție a Revoluției permanente puse in opera de marxiștii deziluzionați de direcția impusă de Lenin, dar transformată de Stalin in interiorul Uniunii Sovietice, scrie Oreste Teodorescu intr-o ampla analiza pe pagina de Facebook.
Cand au elaborat Manifestul comunist, Marx și Engels fixasera începutul Revoluției in țările puternic industrializate din Occident, cu precădere Anglia, Germania și Franța, adică acolo unde capitalismul s-a dezvoltat istoric, a fost secondat de apariția unei muncitorimi tot mai numeroase și cu o conștiință de clasă care ar fi trebuit să fie pe măsura celor câteva generații care au însoțit Revolutia Industrială. Serviciile secrete ale Kaiserukui, au reușit sa mute focarul răspândirii comunismului din Germania imperiala, in Rusia Țaristă, adică exact în cea mai înapoiată țară din Europa, bazată pe țărănime iobaga, cu muncitorimea cea mai puțin numeroasă, cea mai greu definibilă.
Aceasta mutatie i-a făcut pe marxiștii europeni sa intre in opoziție față de Lenin și cei de la Moscova in privința căii de urmat. Mediile universitare occidentale și mai ales cele americane, care au primit cu brațele deschise intelectualii de stânga din URSS cărora Trotsky le-a permis sa emigreze începând cu 1920 și apoi cei refugiați din Germania Hitlerista, începând cu 1934 , s-au transformat in timp in adevărate nuclee de contestare a “societății burgheze”.
Gânditorii Școlii de la Frankfurt au identificat repede motivele pentru care comunismul nu a reușit in occident și au ajuns la concluzia ca rezistența proletariatului a fost cauzată de vechile credințe in dreptul sacrosanct la proprietate privată ,de conceptul inalienabil al Familiei tradiționale, de valorile creștine și libertatea de conștiință asociată, respectul față de lege. Comunismul s-a izbit așadar, in lumea vestica de zidul convingerii ca statul national, monarhia sau pluripartitismul parlamentar, etica și moralitatea iudeo-creștina sunt elementele care au garantat evoluția umanității timp de peste un mileniu și nici o revoluție nu poate aduce altceva mai bun și durabil societății. Astfel, disociindu-se de “tovarășii de drum de la Moscova”, marxistii occidentali și-au croit o alta cale de impunere a comunismului in societățile tradiționale.
Prima universitate americană penetrată de virusul marxismului cultural a fost Universitatea Columbia. Celelalte vor urma rând pe rând mai ales după al doilea război mondial. Si uite așa brațul celălalt, nevăzut al marxismului cultural va infesta America. In timp ce occidentalii își fixasera Radarul pe lungimea de undă a Moscovei, adică a comunismului vizibil, a marxismului ortodox, începând din anii ’60 establishment-ul și societatea americană incepeau să nu-și mai înțeleagă tinerii. Și nici tinerii sa-și recunoască părinții. La fel s-a întâmplat și în Europa occidentală. Acela a fost momentul când putem afirma ca ideile revoluției permanente au penetrat sistemul imunitar al lumii libere.
Va invit sa vedem cum funcționează retorica neo-marxismului in România zilelor noastre. Pai, identificam curentul de gândire exclusivist și sectar: “oameni noi in politica”, care profesează de regula un discurs maniheist, reducționist și populist care ataca baza tradiționala a societății, biserica, familia, moralitatea. Acești “revoluționari austeri” au un tonus hipsteresc, anti capitalist și se ascund in spatele drepturilor extinse pentru minorități pentru a submina principiile liberalismului tradițional. Au idei socialiste dar le revendica din doctrina de centru-dreapta, mizând pe profunda necunoaștere ideologica a electoratului autohton. Pilonul gândirii lor economice este dreptul la câstiguri financiare, fără munca și risc, clamând obligativitatea societății sa plătească și pentru cei care cred ca profesiunea de revoluționar se regăsește in nomenclatorul de meserii.
Găselnița lor de a seduce masele cu noi predicate derivate din utopia marxista este retorica Dreptului. Astfel vom regăsi in discursurile lor publice conceptele filosofice ale dreptului la fericire, dreptului la viața, dreptului la sănătate, prosperitate, demnitate etc… superb, însă acești splendizi corifei ai școlii de la Frankfurt nu spun doua vorbe despre cum dispar toate aceste drepturi garantate de un stat global atunci când apar crizele financiare, epidemiologice, războaie etc…In societate pe care neo-marxistii doresc sa o schimbe din temelii, suma acestor drepturi există doar în măsura în care sistemul economic existent este capabil să le producă pentru un număr cât mai mare de oameni. Cei care muncesc, investesc și risca pentru a produce, și pentru a exista acel surplus din care să păstrezi iluzia că oamenii au drepturi, trebuie mai întâi să poata să creeze acest surplus, motivați că își vor păstra cea mai mare parte din profit pentru ei.
Altfel de s-ar mai încumeta? Neo marxistii de la noi își imaginează că dimpotrivă, cei care produc trebuie să dea totul statului, și să primească în schimb în mod egal, la fel ca orice alt cetățean. Exact conceptul comunist: “de la fiecare după capacitați, fiecăruia după nevoi!”.
